Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

14 defini╚Ťii pentru dihanie

dih├ínie sf [At: PSALT. HUR. 125r /23 / V: (pop) deh~, (reg) d─âh~ / Pl: ~ii, ~hß║»nii / E: vsl đ┤đŞĐůđ░đŻĐą ÔÇ×r─âsuflareÔÇŁ] 1 (├Änv; mai ales la singular) Fiin╚Ť─â. 2 (├Änv; fig) Inim─â. 3 (├Änv) Lume mult─â. 4 Animal (s─âlbatic) Si: fiar─â, jivin─â. 5 (Reg) V├ónat. 6 (Orn; reg) Bufni╚Ť─â (Bubo bubo). 7 Fiin╚Ť─â ciudat─â, ├«nsp─âim├ónt─âtoare, de dimensiuni mari Si: namil─â. 8 (├Ävr) Monstru.
DIH├üNIE, dih─ânii, s. f. 1. Animal s─âlbatic; fiar─â, jivin─â. 2. Fiin╚Ť─â ciudat─â, monstruoas─â; namil─â. 3. Fiin╚Ť─â, vietate. [Pl. ╚Öi: dihanii] ÔÇô Din sl. dyhanije ÔÇ×r─âsuflareÔÇŁ.
DIH├üNIE, dih─ânii, s. f. 1. Animal s─âlbatic; fiar─â, jivin─â. 2. Fiin╚Ť─â ciudat─â, monstruoas─â; namil─â, monstru. 3. Fiin╚Ť─â, vietate. [Pl. ╚Öi: dihanii] ÔÇô Din sl. dyhanije ÔÇ×r─âsuflareÔÇŁ.
DIH├üNIE, dih─ânii, s. f. 1. Animal s─âlbatic; fiar─â, jivin─â, lighioan─â. Acum... noi ╚Ötim c─â dihania de lup o m─ân├«nc─â pe capr─â. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 268. L├«ng─â drum b─âtut de s─ânii, Unde malul st─â s─â cad─â, Vede urme de dih─ânii ├Änstelate pe z─âpad─â. TOP├ÄRCEANU, B. 17. Lupi ╚Öi alte dih─ânii mi-au ie╚Öit ├«nainte c├«teodat─â, dar nu le-am f─âcut nemica. CREANG─é, P. 119. ÔŚŐ (Metaforic) M─â mir cum de-am putut tr─âi ╚Ö─âse luni de zile cu o dihanie ├«nveninat─â ca d├«nsa. ALECSANDRI, T. 1017. 2. Fiin╚Ť─â ciudat─â, monstruoas─â; monstru, namil─â. Atunci ├«mi v─âzur─â ochii... o dihanie ghemuit─â ╚Öi cu totul ciudat─â. GALACTION, O. I 84. Din c├«nd ├«n c├«nd, o movil─â de prund... trecea pe l├«ng─â tr─âsur─â ca o dihanie inform─â ╚Öi misterioas─â. IBR─éILEANU, A. 139. Mai merge el c├«t merge, ╚Öi... numai iat─â ce vede o dihanie de om. CREANG─é, P. 239. ÔŚŐ Fig. De vin─â ├«ns─â e numai Grigore, fiindc─â i-a permis s─â-╚Öi cumpere automobil, c├«nd ├«n toat─â ╚Ťara de-abia s├«nt dou─â-trei duzine de descreiera╚Ťi cu asemenea dih─ânii periculoase. REBREANU, R. I 156. ÔÖŽ (Familiar) Termen de ocar─â dat (uneori ├«n glum─â) unei fiin╚Ťe. Uite-m─â-s aici, dihanie, i-a r├«s el bucuros. GALAN, Z. R. 32. Pleac─â tu, dihanie, c─â nu te-a chemat nimeni. DAVIDOGLU, M. 32. Mi-am g─âsit beleaua cu dihania cea de cuco╚Ö. CREANG─é, P. 66. ÔÖŽ Fig. Ciud─â╚Ťenie, monstruozitate. (├Än forma de pl. dihanii) [Hainele nurorilor] nu mai sem─âna a haine puse pe om, ci a alte dihanii. ISPIRESCU, L. 40. 3. (├Änvechit ╚Öi popular) Fiin╚Ť─â, vietate. Ce dihanie umbl─â Diminea╚Ťa ├«n patru labe, La amiaz─â ├«n dou─â ╚śi sara ├«n trei? (Omul) SADOVEANU, P. C. 6. C├«nd [cerbul fermecat] se uit─â la cineva, fie om sau orice dihanie a fi, pe loc r─âm├«ne moart─â. CREANG─é, P. 217. ÔÇô Pl. ╚Öi: dihanii.
dihánie (animal) (-ni-e) s. f., art. dihánia (-ni-a), g.-d. art. dihániei; pl. dihắnii, art. dihắniile (-ni-i-)
dihánie s. f. (sil. -ni-e), art. dihánia (sil. -ni-a), g.-d. art. dihánii; pl. dihănii, art. dihăniile (sil. -ni-i-)
DIH├üNIE s. v. animal, creatur─â, dobitoc, f─âptur─â, fiin╚Ť─â, lighioan─â, necuv├ónt─âtor, vietate, vie╚Ťuitoare.
DIHÁNIE s. v. fiară.
dih├ínie (dihß║»nii), s. f. ÔÇô 1. (├Änv.) Fiin╚Ť─â, animal, vietate. ÔÇô 2. (Banat) Mul╚Ťime, lume. ÔÇô 3. Fiar─â, lighioan─â. ÔÇô 4. Monstru. Sl. dychanije ÔÇ×respira╚Ťie, spiritÔÇŁ (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 22; Candrea). Cf. b├«zd├«ganie, duh. Cihac, II, 95, se refer─â gre╚Öit la sl. div┼ş ÔÇ×minuneÔÇŁ, sb., cr. divni ÔÇ×monstruÔÇŁ.
DIH├üNIE ~─ânii f. 1) Animal s─âlbatic; jigodie; jiganie; jivin─â; lighioan─â. 2) Fiin╚Ť─â imaginar─â de dimensiuni mari ╚Öi nepropor╚Ťionate; namil─â; monstru. 3) pop. Fiin╚Ť─â vie; vietate. [Art. dihania; G.-D. dihaniei; Sil. -ni-e] /<sl. dyhanije
dihanie f. 1. animal monstruos, fiar─â s─âlbatic─â: cu o limb─â ca de o dihanie turbat─â ISP.; 2. monstru, minun─â╚Ťie; iat─â c─â vede o dihanie de om CR.; 3. porecla ╚Ťiganului; 4. femeie sau fat─â foarte ur├«t─â. [Vechiu-rom. dihanie, suflare. (┬źToat─â dihania s─â laude Domnul┬╗, Coresi) = slav. DYHANI─ČE, suflare: vechiul sens de fiin╚Ť─â vie╚Ťuitoare sau animal ├«n genere sÔÇÖa restr├óns ├«n limba modern─â la cel de animal monstru sau fiar─â r─âpitoare].
dih├ínie f., -─âni─ş (vsl. dyhani─şe, r─âsuflare, bg. ÔÇ×r─âsuflare, vietate, animalÔÇŁ, ca lat. animal, d. ├ínima, ├ínimus, suflet, vgr. ├ínemos, v├«nt. V. duh, b├«zd├«ganie). Animal monstruos or─ş strani┼ş. Fig. Om ur├«t: ce dihanie de om! V. jivin─â.
dihanie s. v. ANIMAL. CREATURĂ. DOBITOC. FĂPTURĂ. FIINȚĂ. LIGHIOANĂ. NECUVÎNTĂTOR. VIETATE. VIEȚUITOARE.
DIHANIE s. bestie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune, (pop.) gadină, jiganie, (reg.) ciută, sălbăticie, sălbăticime, (Transilv. și Mold.) gad, (Transilv.) sălbăticitură. (În pădure trăiau multe ~.)

Dihanie dex online | sinonim

Dihanie definitie

Intrare: dihanie (pl. dih─ânii)
dihanie pl. dih─ânii substantiv feminin
  • silabisire: -ni-e
Intrare: dihanie (pl. dihanii)
dihanie pl. dihanii