digresie definitie

2 intrări

18 definiții pentru digresie

digrésie sf vz digresiune
digresiúne sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~ie, degrésie / P: ~si-u~ / Pl: ~ni / E: fr digression, lat digressio, -onis] 1 Abatere de la subiectul tratat (în vorbire sau scris) Si: excurs. 2 Parte a unei lucrări care conține o digresiune (1). 3 (Ast) Depărtare maximă a unui astru în mișcarea sa diurnă față de meridianul nordic.
DIGRÉSIE s. f. v. digresiune.
DIGRESIÚNE, digresiuni, s. f. Abatere de la subiect, în vorbire sau în scris; excurs; parte a unei lucrări care conține o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) digrésie s. f.] – Din fr. digression, lat. digressio, -onis.
DIGRÉSIE s. f. v. digresiune.
DIGRESIÚNE, digresiuni, s. f. Abatere, îndepărtare de la subiectul tratat; excurs; parte a unei lucrări care conține o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) digrésie s. f.] – Din fr. digression, lat. digressio, -onis.
DIGRÉSIE s. f. v. digresiune.
DIGRESIÚNE, digresiuni, s. f. Abatere de la subiectul tratat (în vorbire sau în scris), mai ales pentru a lămuri o chestiune secundară sau pentru a varia expunerea. Convorbirea lor era de obicei fără digresiuni inutile. CAMIL PETRESCU, N. 28. Înainte de a începe să scriem despre Caragiale, sîntem nevoiți a face o digresiune cam mare, dar care e absolut necesară... pentru priceperea mult talentatului nostru scriitor. GHEREA, ST. CR. I 326. – Pronunțat: -si-u-. – Variantă: (învechit) digrésie, digresii (NEGRUZZI, S. I 344), s. f.
digresiúne (di-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. digresiúnii; pl. digresiúni
digresiúne s. f. (sil. -gre-si-u-), g.-d. art. digresiúnii; pl. digresiúni
DIGRESIÚNE s. divagare, divagație, (livr.) excurs, (fig.) ocol, paranteză. (A făcut o lungă ~.)
DIGRÉSIE s.f. v. digresiune.
DIGRESIÚNE s.f. 1. Abatere de la un subiect principal; parte străină de subiectul tratat. 2. (Astr.) Alongație aparentă a unei planete în raport cu Soarele. [Pron. -si-u-, var. digresie s.f. / cf. fr. digression, lat. digressio].
DIGRESIÚNE s. f. 1. abatere de la subiectul tratat pentru a lămuri o chestiune secundară sau pentru ca expunerea să fie mai variată; divagație, excurs. 2. elongație aparentă a unei planete în raport cu Soarele. (< fr. digresion, lat. digressio)
DIGRESIÚNE ~i f. Abatere de la subiectul tratat (în cursul unei expuneri orale sau scrise), menită să învioreze și să varieze expunerea; divagație. [Art. digresiunea; G.-D. digresiunii; Sil. -si-u-] /<fr. digression, lat. digressio, ~onis
digresiune f. abatere dela subiectul principal.
* digresiúne f. (lat. digréssio, -ónis. V. agresiune). Abatere din vorbă, ĭeșiredin subĭectu despre care vorbeștĭ. – Și -ésie.
DIGRESIUNE s. divagare, divagație, (livr.) excurs, (fig.) ocol, paranteză. (A făcut o lungă ~.)

digresie dex

Intrare: digresiune
digresiune substantiv feminin
  • silabisire: -gre-si-u-
digresie
Intrare: digresie
digresie