Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

18 defini╚Ťii pentru digresie

digr├ęsie sf vz digresiune
digresi├║ne sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (├«nv) ~ie, degr├ęsie / P: ~si-u~ / Pl: ~ni / E: fr digression, lat digressio, -onis] 1 Abatere de la subiectul tratat (├«n vorbire sau scris) Si: excurs. 2 Parte a unei lucr─âri care con╚Ťine o digresiune (1). 3 (Ast) Dep─ârtare maxim─â a unui astru ├«n mi╚Öcarea sa diurn─â fa╚Ť─â de meridianul nordic.
DIGRÉSIE s. f. v. digresiune.
DIGRESI├ÜNE, digresiuni, s. f. Abatere de la subiect, ├«n vorbire sau ├«n scris; excurs; parte a unei lucr─âri care con╚Ťine o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. ÔÇô Var.: (├«nv.) digr├ęsie s. f.] ÔÇô Din fr. digression, lat. digressio, -onis.
DIGRÉSIE s. f. v. digresiune.
DIGRESI├ÜNE, digresiuni, s. f. Abatere, ├«ndep─ârtare de la subiectul tratat; excurs; parte a unei lucr─âri care con╚Ťine o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. ÔÇô Var.: (├«nv.) digr├ęsie s. f.] ÔÇô Din fr. digression, lat. digressio, -onis.
DIGRÉSIE s. f. v. digresiune.
DIGRESI├ÜNE, digresiuni, s. f. Abatere de la subiectul tratat (├«n vorbire sau ├«n scris), mai ales pentru a l─âmuri o chestiune secundar─â sau pentru a varia expunerea. Convorbirea lor era de obicei f─âr─â digresiuni inutile. CAMIL PETRESCU, N. 28. ├Änainte de a ├«ncepe s─â scriem despre Caragiale, s├«ntem nevoi╚Ťi a face o digresiune cam mare, dar care e absolut necesar─â... pentru priceperea mult talentatului nostru scriitor. GHEREA, ST. CR. I 326. ÔÇô Pronun╚Ťat: -si-u-. ÔÇô Variant─â: (├«nvechit) digr├ęsie, digresii (NEGRUZZI, S. I 344), s. f.
digresi├║ne (di-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. digresi├║nii; pl. digresi├║ni
digresi├║ne s. f. (sil. -gre-si-u-), g.-d. art. digresi├║nii; pl. digresi├║ni
DIGRESI├ÜNE s. divagare, divaga╚Ťie, (livr.) excurs, (fig.) ocol, parantez─â. (A f─âcut o lung─â ~.)
DIGRÉSIE s.f. v. digresiune.
DIGRESI├ÜNE s.f. 1. Abatere de la un subiect principal; parte str─âin─â de subiectul tratat. 2. (Astr.) Alonga╚Ťie aparent─â a unei planete ├«n raport cu Soarele. [Pron. -si-u-, var. digresie s.f. / cf. fr. digression, lat. digressio].
DIGRESI├ÜNE s. f. 1. abatere de la subiectul tratat pentru a l─âmuri o chestiune secundar─â sau pentru ca expunerea s─â fie mai variat─â; divaga╚Ťie, excurs. 2. elonga╚Ťie aparent─â a unei planete ├«n raport cu Soarele. (< fr. digresion, lat. digressio)
DIGRESI├ÜNE ~i f. Abatere de la subiectul tratat (├«n cursul unei expuneri orale sau scrise), menit─â s─â ├«nvioreze ╚Öi s─â varieze expunerea; divaga╚Ťie. [Art. digresiunea; G.-D. digresiunii; Sil. -si-u-] /<fr. digression, lat. digressio, ~onis
digresiune f. abatere dela subiectul principal.
* digresi├║ne f. (lat. digr├ęssio, -├│nis. V. agresiune). Abatere din vorb─â, ─şe╚Öiredin sub─şectu despre care vorbe╚Öt─ş. ÔÇô ╚śi -├ęsie.
DIGRESIUNE s. divagare, divaga╚Ťie, (livr.) excurs, (fig.) ocol, parantez─â. (A f─âcut o lung─â ~.)

Digresie dex online | sinonim

Digresie definitie

Intrare: digresiune
digresiune substantiv feminin
  • silabisire: -gre-si-u-
digresie
Intrare: digresie
digresie