diftongá vtr [At: ROSETTI, S. L. 11 / Pzi: ~ghéz / E: fr diphtonguer] (Fon) 1-4 A (se) transforma în diftong (1-2).

DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer.

DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer.

DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Subiectul este o vocală) A se transforma în diftong, a deveni diftong. Vocala «o» din cuvîntul «om» se diftonghează la plural: «oameni». ♦ Tranz. (Subiectul este o persoană) A articula o vocală transformînd-o în diftong.

!diftongá (a ~) (dif-ton-/di-fton-) vb., ind. prez. 3 diftongheáză

diftongá vb. (sil. mf. -fton-), ind. prez. 1 sg. diftonghéz, 3 sg. și pl. diftongheáză

DIFTONGÁ vb. I. tr., refl. A (se) transforma în diftong. [Cf. fr. diphtonguer].

DIFTONGÁ vb. tr., refl. (despre vocale) a (se) transforma în diftong. (< fr. diphtonguer)

A DIFTONGÁ ~ghéz tranz. (vocale) A face să se diftongheze. /<fr. diphtonguer

A SE DIFTONGÁ se ~gheáză intranz. (despre sunete vocale) A se transforma în diftong. /<fr. diphtonguer

* diftonghéz v. tr. (d. diftong). Gram. Prefac în diftong o vocală simplă, ca pîĭne îld. pîne.