diereză definitie

15 definiții pentru diereză

dieréză sf [At: COSTINESCU / V: (îvr) diar~ / P: di-e~ / Pl: ~ze / E: fr diérèse] 1 (Lin) Disociere în pronunțare a unui diftong în elementele lui componente. 2 (Med) Separare chirurgicală a țesuturilor.
DIERÉZĂ, diereze, s. f. Disocierea în pronunțare a unui diftong în elementele lui componente. [Pr.: di-e-] – Din fr. diérèse, lat. diaeresis.
DIERÉZĂ, diereze, s. f. Disocierea în pronunțare a unui diftong în elementele lui componente. [Pr.: di-e-] – Din fr. diérèse, lat. diaeresis.
DIERÉZĂ, diereze, s. f. Disocierea unui diftong în elementele componente, astfel încît fiecare element al diftongului să-și recapete autonomia. – Pronunțat: di-e-.
dieréză (di-e-) s. f., g.-d. art. dierézei; pl. dieréze
dieréză s. f. (sil. di-e-), g.-d. art. dierézei; pl. dieréze
DIERÉZĂ s.f. 1. Împărțirea unui diftong în cele două elemente vocalice componente. 2. Separare chirurgicală a țesuturilor. [Pron. di-e-. / < fr. diérèse, cf. gr. diairesis – separație].
DIERÉZĂ s. f. 1. disociere a unui diftong în elementele sale componente. 2. (în prozodia antică) despărțire a două picioare metrice într-un vers. 3. separare chirurgicală a țesuturilor. 4. (biol.) diviziune și multiplicare celulară. (< fr. diérèse, gr. diairesis)
DIERÉZĂ ~e f. lingv. Disociere a unui diftong în elementele sale componente în timpul pronunției. [Sil. di-e-] /<fr. dierése
diereză f. Gram. diviziunea unui diftong în două silabe.
* dieréză f., pl. e (vgr. diairesis. V. erezie, sinereză). Gram. Tremă, despărțirea a doŭă vocale consecutive în doŭă silabe, de ex.: haină (hain) față de haĭnă. Chir. Despărțirea unor părțĭ a căror continuitate ar fi vătămătoare. V. crază, sinereză.
diereză (< gr. διαίρεσις, „diviziune, separare, împărțire”). În prozodia antică, suspensie despărțind două picioare (1) metrice. (Când survine în mijlocul unui picior, suspensia se numește cezură*). D. apare în cazurile în care sfârșitul piciorului coincide cu sfârșitul cuvântului.
DIERÉZĂ s. f. (< fr. diérèse, cf. lat. diaeresis, gr. diairesis „separare”, „despărțire”, „deosebire”): transformare a unui diftong în hiat, a unei semivocale dintr-un diftong într-o vocală plenisonă care se pronunță separat de celelalte. Astfel: diftongul latinesc au din etimonul aurum (pronunțat au-rum „aur”) s-a transformat prin d. într-un grup de două vocale, pronunțate separat, în cuvântul românesc aur (a-ur). D. este opusul sinerezei (v. sineréză).
diereză (gr. diairesis „separare”), despărțirea a două vocale pronunțate în diftong: deo-potrivă – de-o-potrivă – fenomen care implică o intenție expresivă (insistență fonologică) sau este cerut de o necesitate metrică (I): „De-atunci negura eternă se desface în fâșii De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii.” (Eminescu) • D. este, de obicei, desființarea unui diftong și reconstituirea unui hiat originar.
diereză oratorică (gr. diairesis „diviziunea unui lucru în părțile lui componente”), figură prin care se face enumerarea distributivă a faptelor (I): „hic Dolopum manus, hic saevus tendebat Achilles, classibus hic locus, hic acies certare solebant” [aici se aflau cetele Dolopilor, aici își întindea cortul mâniosul Achile, aici era locul pentru corăbii, aici obișnuiau să se confrunte trupele dușmane] (Eneida, L-, § 765). Sin. merismos, designatio, distributio.

diereză dex

Intrare: diereză
diereză substantiv feminin
  • silabisire: di-e-