dieceză definitie

23 definiții pentru dieceză

diecéză sf [At: SUCIU, S. 10/10 / V: dioc~, (îvr) ~ețéz sn, ~ețéză / P: di-e~ / Pl: ~e / E: fr diocèse, ger Diözese, lat diocesia] Unitate ecleziastică condusă de un episcop sau de un arhiepiscop Si: eparhie.
DIECÉZĂ, dieceze, s. f. (Bis.) Eparhie. [Pr.: di-e-. – Var.: diocéză s. f.] – Din fr. diocèse, lat. dioecesis.
DIOCÉZĂ s. f. v. dieceză.
DIECÉZĂ, dieceze, s. f. (Bis.) Eparhie. [Pr.: di-e-. – Var.: diocéză s. f.] – Din fr. diocèse, lat. dioecesis.
DIOCÉZĂ s. f. v. dieceză.
DIECÉZĂ, dieceze, s. f. (Transilv. și Bucov.) Eparhie. Dieceza Oradea. – Pronunțat: di-e-. – Variantă: diocéză s. f.
DIOCÉZĂ s. f. v. dieceză.
!diecéză/diocéză (di-e-/di-o-) s. f., g.-d. art. diecézei/diocézei; pl. diecéze/diocéze
diocéză v. diecéză
diecéză s. f. (sil. di-e-), g.-d. art. diecézei; pl. diecéze
DIECÉZĂ s. v. episcopie.
DIECÉZĂ s.f. v. dioceză [în DN].
DIOCÉZĂ s.f. 1. Fiecare dintre cele 14 provincii ale Imperiului roman (din sec. IV). 2. Regiune de sub jurisdicția unui episcop sau a unui arhiepiscop catolic. [Var. dieceză s.f. / < fr. diocèse, cf. lat. dioecesis, gr. dioikesis – conducere].
DIECÉZĂ s. f. dioceză (2). (după fr. diocèse)
DIOCÉZĂ s. f. 1. fiecare dintre cele 14 provincii ale Imperiului Roman (din sec. IV), create de Dioclețian. 2. circumscripție ecleziastică condusă de un (arhi)episcop; dieceză, eparhie. (< fr. diocèse, lat. diocesis, gr. dioikesis)
DIECÉZĂ ~e f. Unitate administrativă bisericească, condusă de un episcop; episcopie. [Sil. di-e-] /<fr. diocese, lat. dioecesis
DIOCÉZĂ ~e f. 1) Fiecare din diviziunile administrative ale Imperiului Roman târziu. 2) v. DIECEZĂ. [Sil. di-o-] /<fr. diocese, lat. dioecesis
dioceză f. eparhie.
* diecéză f., pl. e (lat. dioecésis, d. vgr. dioikesis, care vine d. dioikéo, guvernez; oîkos, locuință. V. dichisesc, paroh, vecin). Fiecare din cele paĭ-spre-zece provinciĭ ale imperiuluĭ roman în sec. IV după Hr. Azĭ, eparhie. – Și diocéză (fr. diocèse, it. diócesi, mlat. diocésis).
* diocéză V. dieceză.
DIECE s. (BIS.) eparhie, episcopat, episcopie, (înv.) vlădicie.
DIOCÉZĂ (< fr.). s. f. 1. Diviziune teritorial-administrativă a Imp. Roman târziu, creată printr-o reformă inițiată de împăratul Dioclețian. Au fost înființate 12 d. împărțite la rândul lor în peste 100 de provincii, conduse fiecare de un magistrat cu atribuții administrative și militare, numit vicarius. 2. (Începând din Ev. med. în Europa Apuseană) Circumscripție ecleziastică condusă de un episcop sau arhiepiscop; dieceză, eparhie.
diecéză, dieceze s. f. 1. Circumscripție administrativă în Imperiul roman, care grupa mai multe provincii. 2. (Bis.) Teritoriu supus jurisdicției unei episcop sau arhiepiscop catolic. 3. Eparhie ortodoxă. [Var.: diocéză s. f.] – Din fr. diocèse, lat. diocesis.

dieceză dex

Intrare: dieceză
dieceză substantiv feminin
  • silabisire: di-e-
dioceză