diecél sm [At: DEX / P: di-e~ / Pl: ~céi / E: diac + -el] (Șhp) 1-2 Diac (11) (tânăr).

DIECÉL, diecei, s. m. (Reg.) Diminutiv al lui diac. [Pr.: di-e-] – Diac + suf. -el.

DIECÉL, diecei, s. m. (Reg.) Diminutiv al lui diac. [Pr.: di-e-] – Diac + suf. -el.

DIECÉL, diecei, s. m. (Transilv. și Ban.) Diminutiv al lui diac. Cînd... isprăvea, Hoțu de diecel pornea; Ea venea la fereastră, Umbra îi intra în casă; De frumos ce era, Toată casa lumina. BIBICESCU, P. P. 342. Binele meu din fetie Nu-i diac să-l poată scrie, Chiar de-ar fi ceriul hîrtie Și luna un călămăr, Sfîntul soare-un diecel, Să tot scrie mărunțel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 176. – Pronunțat: di-e-.

diecél (reg.) (di-e-) s. m., pl. diecéi, art. diecéii