Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru dicta

dicta vt [At: PETROVICI, P. 269/16 / Pzi: ~t├ęz / E: fr dicter] 1 (C.i. cuvinte, texte, note muzicale, cifre etc.) A pronun╚Ťa rar ╚Öi deslu╚Öit pentru a putea fi reprodus (scris sau ├«nregistrat) ├«ntocmai Si: (├«nv) a dict─âlui (1), a dictui (1). 2 A impune ├«n mod categoric (├«n urma unei st─âri de fapt, a unor norme sau reguli prestabilite) Si: a constr├ónge, a ordona, (├«nv) a dict─âlui (2), a dictui (2). 3 A determina stringent la o ac╚Ťiune Si: a ├«ndemna, (├«nv) a dict─âlui (3), a dictui (3).
DICT├ü, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronun╚Ťa rar ╚Öi deslu╚Öit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise sau ├«nregistrate ├«ntocmai. 2. A impune ceva ├«n mod categoric, a obliga pe cineva s─â accepte ceva f─âr─â condi╚Ťii; a ordona. ÔÖŽ (Despre abstracte) A ├«ndemna, a determina la o ac╚Ťiune. ÔÇô Din fr. dicter, lat. dictare.
DICT├ü, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronun╚Ťa rar ╚Öi deslu╚Öit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru ca ascult─âtorul s─â le poat─â scrie ├«ntocmai. 2. A impune ceva ├«n mod categoric, a obliga pe cineva s─â accepte ceva f─âr─â condi╚Ťii; a ordona. ÔÖŽ (Despre abstracte) A ├«ndemna, a determina stringent la o ac╚Ťiune. ÔÇô Din fr. dicter, lat. dictare.
DICT├ü, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronun╚Ťa rar ╚Öi deslu╚Öit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise ├«ntocmai. Profesorul ├«╚Öi dicteaz─â cursul. Ôľş Mi-a dictat odat─â vreme de dou─â ceasuri o istorisire. SADOVEANU, E. 166. 2. A impune ├«n mod categoric, a obliga pe cineva s─â accepte f─âr─â discu╚Ťii anumite condi╚Ťii, dispozi╚Ťii; a ordona. ÔÖŽ (Subiectul este un abstract) A ├«ndemna, a determina la o ac╚Ťiune. Interesele fundamentale ale oamenilor muncii din lumea ├«ntreag─â le dicteaz─â s─â sus╚Ťin─â U.R.S.S. ╚Öi politica ei de pace. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 26, 5/6. N-ai ╚Öov─âit s─â-╚Ťi sacrifici prietenul cel mai bun, fiindc─â a╚Öa ├«╚Ťi dicta con╚Ötiin╚Ťa. C. PETRESCU, C. V. 108.
dictá (a ~) vb., ind. prez. 3 dicteáză
dict├í vb., ind. prez. 1 sg. dict├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. dicte├íz─â
DICTÁ vb. v. impune.
DICT├ü vb. I. tr. 1. A pronun╚Ťa o fraz─â, un text etc., pentru a fi scris de cineva. 2. A impune cu for╚Ťa; a ordona. ÔÖŽ (Fig.) A ├«ndemna la o ac╚Ťiune. [Cf. lat. dictare, fr. dicter].
DICT├ü vb. tr. 1. a pronun╚Ťa rar, deslu╚Öit, o fraz─â, un text etc. pentru a fi scris de cineva. 2. a impune cu for╚Ťa; a ordona. ÔŚŐ (fig.) a ├«ndemna la o ac╚Ťiune. (< fr. dicter, lat. dictare)
A DICT├ü ~├ęz tranz. 1) (fraze, texte) A pronun╚Ťa rar ╚Öi deslu╚Öit pentru a fi scris. 2) A impune printr-un dictat. 3) fig. A ├«ndemna la o ac╚Ťiune. /<fr. dicter, lat. dictare
dict├á v. 1. a pronun╚Ťa tare ╚Öi ├«ncet vorbele ce altul le scrie; 2. fig. a sugera, a inspira: f─â ce-╚Ťi dicteaz─â con╚Ötiin╚Ťa; 3. a impune cu for╚Ťa: a dicta legi, ordine.
* dict├ęz v. tr. (lat. dictare, d. dictum, dic├ęre, a zice). Pronun╚Ť cuvinte pe care altu le scrie pe r├«nd. Fig. Inspir, ├«ndemn: periculu ─ş-a dictat s─â fug─â. Impun, comand: Bonaparte a dictat Austrii─ş pacea de la Pressburg (1805).

Dicta dex online | sinonim

Dicta definitie

Intrare: dicta
dicta verb grupa I conjugarea a II-a