dicotomic definitie

2 intrări

13 definiții pentru dicotomic

dicotómic, ~ă a vz dihotomic
dihotómic, ~ă a [At: ENC. AGR. III, 121 / S și: dicho~ / V: dico~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr dichotomique] 1 Dihotom (1). 2 Din două în două. 3 (Log; îs) Diviziune ~ă Diviziune prin care o noțiune este împărțită în doi membri contradictorii.
DICOTÓMIC, -Ă, dicotomici, -ce, adj. Care se bifurcă, se împarte în două sau din două în două. [Var.: dihotómic, -ă adj.] – Din fr. dichotomique.
DIHOTÓMIC, -Ă adj. v. dicotomic.
DICOTÓMIC, -Ă adj. v. dihotomic.
DIHOTÓMIC, -Ă, dihotomici, -ce, adj. Care se bifurcă, se împarte în două sau din două în două. [Var.: dicotómic, -ă adj.] – Din fr. dichotomique.
!dicotómic/dihotómic adj. m., pl. dicotómici/dihotómici; f. dicotómică/dihotómică, pl. dicotómice/dihotómice
dihotómic v. dicotómic
dihotómic adj. m., pl. dihotómici; f. sg. dihotómică, pl. dihotómice
DICOTÓMIC, – Ă adj. v. dihotomic.
DIHOTÓMIC, -Ă adj. Care prezintă dihotomie; dihotom. ◊ (Log.) Diviziune dihotomică = diviziune prin care o noțiune este împărțită în două noțiuni contradictorii. [Var. dicotomic, – ă adj. / < fr. dichotomique, cf. gr. dicha – în două, tome – secțiune].
DIHOTÓMIC, -Ă adj. care prezintă dihotomie. (< fr. dichotomique)
DIHOTÓMIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de dihotomie; propriu dihotomiei. /<fr. dichotomique

dicotomic dex

Intrare: dihotomic
dihotomic adjectiv
dicotomic
Intrare: dicotomic
dicotomic