dichiu definitie

11 definiții pentru dichiu

dichíu2, ~íe [At: (a. 1673) IORGA, S. D. V, 485 / V: (înv) ~héu, dec~, (îvr) ~héi sm / A și: díchiu / Pl: ~ii / E: ngr δίκαιος, „drept, legitim”] 1 sm (Îrg) Administrator al unei mănăstiri, înainte de secularizarea averilor mănăstirești Si: econom, (reg) dician2. 2 sm (Reg; îe) A fi ~l (cuiva) sau a-și găsi ~l A(-i) veni (cuiva) de hac. 3 sm (Îe) A fi ~ de A fi în stare de... 4 a (Reg; d. oameni) Care este priceput Si: meșter.
díchiu1 sn [At: CV 1949, nr. 8, 32 / Pl: ~ri / E: nct] (Mun) Arșic folosit în jocurile de copii, cu suprafața netezită prin frecare cu pietre și umplut cu plumb, cu ajutorul căruia se lovesc celelalte arșice din joc Si: (Dob) dician2.
DICHÍU, dichii, s. m. (Înv.) Administrator al bunurilor unei mănăstiri; econom. – Din ngr. díkios (lit. díkeos „drept legitim”).
DICHÍU, dichii, s. m. (Înv.) Administrator al bunurilor unei mănăstiri; econom. – Din ngr. díkios (lit. díkeos „drept legitim”).
DICHÍU, dichii, s. m. (Învechit) Administrator al unei mănăstiri, econom. Grigoriță... fusese crescut la mănăstirea Vorona sub privigherea dichiului Ghenadie. HOGAȘ, DR. 243. Cu cîtă carte știu, cu cîtă nu știu, peste cîțiva ani pot s-ajung dichiu la vrun mitoc. CREANGĂ, A. 121.
dichíu s. m., art. dichíul; pl. dichíi, art. dichíii (-chi-ii)
dichíu s. m., art. dichíul; pl. dichíi, art. dichíii
dichíu (dichíi), s. m. – Econom, administrator al unei mănăstiri. Gr. δίϰαιος „drept, just” (Tiktin; Candrea), sec. XVIII; cf. tc. deki (Scriban crede că rom. provine din tc.).
DICHÍU ~i m. înv. Persoană care administra averea unei mănăstiri; econom. [Sil. di-chiu] /<ngr. díkios
dichiu m. iconomul unei mânăstiri: peste câțiva ani pot s’ajung dichiu la vr’un mitoc CR. [Gr. mod.].
dichíŭ m. (turc. deki). Iconom, intendent la mînăstire. În ainte de secularizarea averilor mînăstireștĭ (1863), casier, administrator financiar al uneĭ episcopiĭ.

dichiu dex

Intrare: dichiu
dichiu substantiv masculin