dichis definitie

2 intrări

14 definiții pentru dichis

dichís1 sn [At: PRAV. 309 / V: (îvp) dec~, (înv) digh~, (reg) desc~, bi~ / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: drr dichisi] (Îvp) 1 (Mpl) Obiect mărunt, instrument, unealtă sau accesoriu care este necesar completării unui ansamblu și ajută la bunul mers al acestuia. 2-3 (Îljv) Cu ~ (sau cu tot ~ul) (Care este) prevăzut cu toate cele necesare. 4-5 (Îal) (Care este) așa cum trebuie. 6-7 (Îal) (Care este) așa cum se cuvine. 8-9 (Îal) Cu grijă. 10-11 (Îal) Ordonat. 12 (Fig) Bună orânduială. 13 (Îe) A fi cu tot ~ul Se spune despre un om viclean. 14 (Fig) Bună desfășurare. 15 Podoabă. 16 Garnitură. 17 Ornament.
dichís2, ~ă a [At: DDRF / Pl: ~iși, ~e / E: ns cf dichisi] (Îvr; d. oameni) Care este bine dispus Si: vesel.
dichíș sn vz dichici
DICHÍS, dichisuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte mărunte, piese, accesorii (de mică importanță) care completează un sistem și ajută la buna lui funcționare. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat. 2. Podoabă, găteală, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv).
DICHÍS, dichisuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte mărunte, piese, accesorii (lipsite de importanță) care completează un sistem și ajută la buna lui funcționare. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat. 2. Podoabă, găteală, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv).
DICHÍS, dichisuri, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Obiecte mărunte, piese, accesorii (uneori lipsite de importanță) care completează un sistem și ajută la buna lui funcționare. Nu mă pricep la mașinile lor... nu știu toate dichisurile cum vin. CAMIL PETRESCU, U. N. 62. Avea un miros plăcut de pelin și de iarbă-mare, dichisuri de ale coanii Frosi, presărate în fundul lăzii cu rufe. BASSARABESCU, V. 45. ◊ Fig. Cheful cu toate dichisurile ce i le dădea vinul vechi și negru... începea din minutul acela. HOGAȘ, DR. II 107. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare (reprezentînd uneori accesorii neesențiale), fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat. Colaci, străchini, linguri de lemn, năstrape și un fedeleș cu vin de mere stau cu dichis pe masă. GALACTION, O. I 672. La vreo cîteva zile, casele erau și dereticate cu tot dichisul. CARAGIALE, O. III 29. ◊ Fig. Știa atîtea istorii și el le spunea cu dichisul lor. VLAHUȚĂ, O. A. III 69. 2. Obiect de uz casnic, lucru de-al casei (mobilier etc.). Ceva țoale ori vrun dichis în casa lui, tufă! ISPIRESCU, L. 207. 3. Podoabă, găteală, ornament. Avea un «vino-ncoace» căruia nu era chip să te împotrivești și dichisurile toate și tabieturile și ocheadele. M. I. CARAGIALE, C. 120.
dichís (pop., fam.) s. n., pl. dichísuri
dichís s. n., pl. dichísuri
DICHÍS s. v. găteală, instrument, podoabă, sculă, unealtă, ustensilă.
DICHÍS ~uri n. 1) mai ales la pl. Obiecte mărunte necesare într-o activitate. ◊ Cu tot ~ul cu toate cele necesare; cu grijă; ordonat. 2) Obiect decorativ folosit ca podoabă. /v. a dichisi
dichís, dichísuri, s.n. (pop. și fam.) 1. găteală, ornament, podoabă. 2. (la pl.) obiecte mărunte, piese, accesorii lipsite de importanță. 3. bună rânduială, rost. 4. mirodenii.
dichis n. 1. bună rândueală, rost: dichisul casei; 2. pl. cele trebuincioase, scule: unelte și dichisuri pentru muncă și pentru casă ISP.; 3. pl. găteli femeiești; 4. dresuri, mirodenii de bucate. [Abstras din dichisì].
dichís n., pl. urĭ și e (d. dichisesc). Vechĭ. Unealtă. Azĭ. Orînduĭală, rost, tot ce trebuĭe: ne-a dat dulceață, cafea și țigări cu tot dichisu. Artă, meșteșug, pricepere: a lucra cu dichis. Pl. Obiecte, unelte: zidaru cu dichisurile luĭ. Accesoriĭ, anexe, dependențe, heĭurĭ: casa cu dichisurile eĭ (șopronu, becĭu, garaju), calu cu dichisurile luĭ (șaŭa ș.a.).
dichis s. v. GĂTEALĂ. INSTRUMENT. PODOABĂ. SCULĂ. UNEALTĂ. USTENSILĂ.

dichis dex

Intrare: dichis
dichis substantiv neutru
Intrare: dichiș
dichiș