dibuială definitie

9 definiții pentru dibuială

dibuiálă sf [At: POLIZU / P: ~bu-ia~ / Pl: ~iéli / E: dibui + -eală] 1-7 Dibuire (1-7). 8 (Fig) Lucrare șovăielnică de începător, care denotă lipsă de experiență, incertitudine.
DIBUIÁLĂ, dibuieli, s. f. Dibuire. ♦ Fig. Lucrare făcută de cineva fără experiență. – Dibui + suf. -eală.
DIBUIÁLĂ, dibuieli, s. f. Dibuire. ♦ Fig. Lucrare de începător, care reflectă lipsa de experiență, căutările (încă neizbutite ale) cuiva. – Dibui + suf. -eală.
DIBUIÁLĂ, dibuieli, s. f. 1. Dibuire. Serafim deschise o condică îngustă în care își avea însemnările lui și, după multe dibuieli și șușuieli, răspunse. STĂNOIU, C. I. 80. 2. (Rar) Lucrare șovăielnică, de începător. Am trimis revistei «Viața» prima mea dibuială literară... Directorii mi-au răspuns: «Mai încercați». GALACTION, O. I 15.
dibuiálă s. f., g.-d. art. dibuiélii; pl. dibuiéli
dibuiálă s. f., g.-d. art. dibuiélii; pl. dibuiéli
DIBUIÁLĂ s. v. bâjbâială.
DIBUIÁLĂ ~iéli f. 1) v. A DIBUI. 2) fig. (mai ales în literatură, artă) Încercare nesigură; lucrare de începător. [Sil. -bu-ia-] /v. a dibui
DIBUIA s. bîjbîială, bîjbîire, bîjbîitură, dibuire, dibuit, orbecăială, orbecăire, orbecăit, (înv. și reg.) orbecare. (~ prin întuneric.)

dibuială dex

Intrare: dibuială
dibuială substantiv feminin