dibaci definitie

2 intrări

33 definiții pentru dibaci

dibáci, ~áce a [At: OBLĂDUIREA, 65/8 / V: (reg) dub~ / Pl: ~ / E: ns cf srb gibak] 1 (D. oameni) Care este priceput, îndemânatic, iscusit. 2 (D. mâini[1]) Care face ceva cu îndemânare, cu iscusință. 3 (D. oameni) Care este inventiv, ingenios. 4 (Fig; d. oameni) Viclean. 5 (Pex; fig; d. oameni) Versat. corectată
dibăci vt [At: CREANGĂ, O. 233 / V: (reg) dub~ / Pzi: ~césc / E: dibaci] (Pop) 1 (C.i. situații, planuri, proiecte etc.) A potrivi cu iscusință, cu îndemânare Si: a nimeri. 2 A descoperi (după multă căutare) Si: a dibui, a găsi. 3 (Rar) A căuta cu stăruință.
dubáci, ~áce a vz dibaci
dubăcí v vz dibăci
DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. sb. gibak.
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci.
DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. scr. gibak.
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci.
DIBÁCI, -E, dibaci, -e, adj. (Despre persoane și despre aptitudinile sau acțiunile lor) Îndemînatic, abil, iscusit. A dat șfoară în țară că are grabnică trebuință de un om în plină putere, țintaș dibaci. POPA, V. 7. Sigură de locul cucerit cu o așa dibace strategie, îmi scotea ceasornicul din buzunar, marea ei pasiune, îl remonta în toate felurile, îmi aranja cu o minuțioasă fantezie mustățile, cravata și părul. IBRĂILEANU, A. 18. În sfîrșit, auzind împăratul că este la un sat aproape un unchiaș dibaci, a trimis să-l cheme. ISPIRESCU, L. 1. Mintea sa cea femeiască întotdauna aplecată spre vicleșug și dibace în scornituri meșteșugite, numaidecît îi dete in gînd ce să facă. POPESCU, B. III 83. ◊ Fig. Într-adevăr, avînd pană dibace, m-am îndeletnicit uneori, la petreceri, cu asemenea jocuri. SADOVEANU, Z. C. 163. ◊ (Adverbial) O țeară întreagă scăpată din robie numai prin inima vitează și prin săgeata dibaci mînată ale unui vînător, iată desigur cea mai falnică izbîndă cu care se poate mîndri vînătoria. ODOBESCU, S. III 81. – Variantă: ghibáci, -e adj.
DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A potrivi lucrurile cu îndemînare, cu iscusință; a nimeri. (Atestat în forma regională ghibăci) Vorba ceea: în care cămeșă s-a măniet, într-aceea s-a dezmînia. Că altfel n-ai cum s-a ghibăcești. CREANGĂ, A. 98. 2. A căuta cu stăruință. Florea, vechilul, a bătut multe săptămîni drumurile spre Cudabi și spre Mînjina, dibăcind un creștin pe măsura dată de stăpîn, numai că i-a fost degeaba colindatul. POPA, V. 7. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui (4). Rîdea fericit Că m-a dibăcit. BANUȘ, B. 104. – Variantă: ghibăcí vb. IV.
GHIBÁCI, -E adj. v. dibaci.
GHIBĂCÍ vb. IV v. dibăci.
GHIBĂCÍ, ghibăcesc, vb. IV. Tranz. V. dibăci.
dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. și pl. dibáce
dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 să dibăceáscă
dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. și pl. dibáce
dibăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. dibăceáscă
DIBÁCI adj. 1. v. îndemânatic. 2. v. inteligent.
DIBĂCÍ vb. v. afla, descoperi, găsi, nimeri.
Dibaci ≠ neiscusit, nepriceput, stângaci, nedibaci
dibáci (dibáce), adj.1. Iscusit, îndemînatic. – 2. (Arg.) Frumos, fain. – Var. (Mold.) ghibaci. Sb. gibak „flexibil”, din sl. gybati „a încovoia” (Cihac, II, 119; Tiktin; Byck-Graur, BL, I, 24), cu finala alterată prin analogie cu pl. Și consoana inițială a fost alterată, prin hiperurbanism, considerîndu-se probabil var. ghibaci ca fiind pronunțare mold.Der. dibăci (var. ghibăci), vb. (a afla; a nimeri; Arg., a pune mîna pe, a-și însuși); dibăcie, s. f. (dexteritate, iscusință, pricepere); nedibaci, adj. (lipsit de dibăcie). Cf. dibui (după Tiktin și Scriban, dibui, a influențat probabil formal pe dibaci).
DIBÁCI ~e adj. (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește pricepere și îndemânare; îndemânatic; abil; iscusit. /cf. sb. dibaci
A DIBĂCÍ ~ésc tranz. pop. 1) A potrivi cu dibacie. 2) A studia cu insistență (pentru a cunoaște). 3) A găsi după o căutare îndelungată; a descoperi. /Din dibaci
dibaciu a. îndemânatic, iscusit. [De aceeaș origină cu dibuitor].
ghibaciu a. Mold. V. dibaciu.
ghibăcì v. a fi ghibaciu: altfel n’ai cum să ghibăcești CR.
dibácĭ (vest) și ghibácĭ (est), -ce adj., pl. tot așa (sîrb. gibak, vsl. gybakŭ, flexibil, infl. de dibuĭ). Îndemănatic, priceput. V. isteț.
dibăcésc v. tr. (d. dibacĭ și dibuĭ). Găsesc când îmĭ trebuĭe, nemeresc: a dibăcĭ o cheĭe, un cuțit, o slugă bună. Scot la capăt, descurc, termin, îndeplinesc (ceva dificil).
ghibácĭ, V. dibacĭ.
ghibăcésc, ghibăcíe, V. dib-.
DIBACI adj. 1. abil, deștept, ingenios, iscusit, isteț, îndemînatic, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Om ~.) 2. ager, deștept, inteligent, iscusit, isteț, îndemînatic, priceput, (pop.) mintos, (înv. si reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. și Bucov.) hîtru, (Transilv.) ocoș, ștram, (înv.) scornaci, (fig.) dezghețat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.)
dibăci vb. v. AFLA. DESCOPERI. GĂSI. NIMERI.
dibăci, dibăcesc v. t. (intl.) a găsi

dibaci dex

Intrare: dibaci
dibaci adjectiv
ghibaci adjectiv
dubaci adjectiv
Intrare: dibăci
ghibăci conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
dubăci conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
dibăci conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv