diavol definitie

17 definiții pentru diavol

diávol sm [At: PSALT. 235 / V: (înv; rar) sf / Pl: ~i / E: vsl дꙗвολъ] 1 Ființă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului rău Si: drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2 (Pex) Duh necurat Si: iazmă. 3 (Reg; îs) Încuierea ~ului Joc de copii care constă în aruncarea unor pietre în apa unui râu, a unei bălți etc. 4 (Fig) Putere de seducție, de captivare. 5 (Fig) Spirit rău, diabolic. 6 (Fig) Nume dat unui om (mai ales unui copil) vioi, zglobiu, isteț. 7 (Fig) Nume dat unui om rău. 8 Mașină cu care se scot buturugile din pământ când se defrișează pădurea. 9 (Reg; lpl) Sarmale.
DIÁVOL, diavoli, s. m. 1. (Bis.) Spiritul suprem al răului care ispitește, dezbină; drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ.
DIÁVOL, diavoli, s. m. 1. Ființă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului rău; drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ.
DIÁVOL, diavoli, s. m. 1. Drac. Afară, în pridvorul mănăstirii, e închipuit în toate amănuntele lui și zugrăvit infernul. Diavoli negri lovesc cu biciul trupurile goale ale păcătoșilor. BOGZA, C. O. 357. Pe tot drumul de la Rucăr n-am întîlnit nici un trecător, și iată, acum în defileu, cîțiva inși într-o căruță par diavoli, de neașteptat acolo. CAMIL PETRESCU, U. N. 238. 2. Fig. Nume dat unui om (mai ales unui copil) vioi, zglobiu, isteț, îndrăzneț, obraznic, rău. Ce cauți, diavole, tocmai din mahalaua ta aici? PAS, Z. I 16. Așa diavol nici că s-a dat pe fața pămîntului. ALECSANDRI, T. I 384. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Termen de ocară ușoară pentru un lucru care produce supărare, care creează dificultăți. Măi Grigoriță, zisei eu, alungînd cu furculița, pe luciul farfuriei, un diavol de măslină mică și uscată. HOGAȘ, DR. 251. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Putere de seducție, de captivare. Și încă pentru ce... mă întrebă ea cu tonul celui mai docil ucenic și cu toți diavolii ei în ochi și în asimetria dulce a zîmbetului. IBRĂILEANU, A. 189. – Pronunțat: dia-.
diávol (dia-) s. m., pl. diávoli
diávol s. m. (sil. dia-), pl. diávoli
DIÁVOL s. v. drac.
MÂNA-DIÁVOLULUI s. v. regină.
diávol (diávoli), s. m. – Drac, demon. Se spune frecvent despre copiii neastîmpărați sau neascultători. – Var. ghiavol. Mr. dhiavol. Gr. διάβολος (Murnu 18). – Var. diavolesc, adj. (diabolic); diavolie, s. f. (ștrengărie, drăcie; rău, maleficiu); diavoliță, s. f. (drăcoaică); diavoloaică, s. f. (drăcoaică). Din rom. provine bg. de la Trans. giaulu (Miklosich, Sprache, 123).
DIÁVOL ~i m. 1) Ființă imaginată drept spirit al răului; dușman principal al lui Dumnezeu și al omenirii; drac; satană. 2) fam. Persoană, mai ales copil, îndrăzneț, vioi și obraznic. [Sil. di-a-] /<sl. dijavolu
diavol m. 1. înger căzut, spirit rău; 2. fig. om rău, copil gălăgios. [Gr. mod., din care limbă se trag de asemenea sinonimele dimon și satana].
ghiavol m. Mold. diavol: ghiavoli ce sunteți! CR. [Rostire dialectală].
* diávol m., pl. lĭ (ngr. diávolas, d. vgr. diábolos; vsl. rus. diĭavolŭ. V. diabolic). Drac, demon, spirit necurat. Fig. Copil neastîmpărat. – Și dĭavol, ghĭavol, gheavol. – Fem. -íță, și -oáĭcă.
DIAVOL s. aghiuță, demon, drac, încornoratul (art.), naiba (art.), necuratul (art.), satană, tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nichipercea (art.), pîrlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, împelițatul (art.), mititelul (art.), nefîrtatul (art.), nevoia (art.), pîrdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hîdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă. ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. și Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.).
mâna-diavolului s. v. REGINĂ.
Diavol, v. Ghiaval.
a-și vinde sufletul diavolului / dracului expr. 1. a se ticăloși, a comite nelegiuiri. 2. a duce o viață depravată / de desfrâu. 3. a face compromisuri morale importante.

diavol dex

Intrare: diavol
diavol substantiv masculin
  • silabisire: dia-
Intrare: Diavol
Diavol
Intrare: mâna-diavolului
mâna-diavolului substantiv feminin articulat (numai) singular