diatomit definitie

11 definiții pentru diatomit

diatomít sn [At: ONCESCU, G. 91 / V: sf / P: di-a~ / Pl: ~e / E: fr diatomite] Rocă sedimentară silicioasă formată în cea mai mare parte din resturile cochiliilor de diatomee (2).
DIATOMÍT s. n. Rocă sedimentară silicioasă formată mai ales din resturile cochiliilor de diatomee. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomite.
DIATOMÍT s. n. Rocă sedimentară silicioasă formată în cea mai mare parte din resturile cochiliilor de diatomee. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatomite.
diatomít (di-a-) s. n.
diatomít s. n. (sil. di-a-)
DIATOMÍT s. (MIN.) kieselgur, pămânțel, tripoli, pământ de diatomee.
DIATOMÍT s.n. Sediment silicios consolidat, format din depunerea cochiliilor de diatomee; tripoli, kiselgur. [< diatomite].
DIATOMÍT s. n. rocă organogenă silicioasă prin sedimentarea cochiliilor de diatomee; tripoli, kiselgur. (< fr. diatomite)
DIATOMÍT n. Rocă silicioasă, ușoară și poroasă, formată prin depuneri de diatomee și utilizată în industrie; chiselgur; tripoli. [Sil. di-a-] /<fr. diatomite
DIATOMIT s. (MIN.) kiselgur, pămînțel, tripoli, pămînt de diatomee.
diatomit, (engl.= diatomite) rocă silicioasă formată preponderent (peste 50%) din frustule de diatomee cuprinse într-o masă de opal. D. este o rocă ușoară (G =0,4 – 0,9), friabilă și cu porozitate ridicată (90 %); are o culoare albă, albă-gălbui, este frecvent stratificată și asociată cu argile, micrite sau tufuri de vârstă miocenă. În România, se cunoaște la Pătârlagele și la Adamclisi. Sin. kieselgur, tripoli.

diatomit dex

Intrare: diatomit
diatomit substantiv neutru
  • silabisire: di-a-