adiátă sf vz diată

diátă sf [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 65r/3 / V: ad~, (rar) adiát sn / P: di-a~ / Pl: ~te, (rar) diéți / E: ngr διατγή] (Înv) 1 Testament. 2 Prevedere testamentară. 3 (Îf adiată) Decizie.

ADIÁTĂ s. f. v. diată.

DIÁTĂ, diate, s. f. (Înv.) Testament; prevedere testamentară. [Pr.: di-a-. – Var.: adiátă s. f.] – Din ngr. díeta.

ADIÁTĂ s. f. v. diată.

DIÁTĂ, diate, s. f. (Înv.) Testament; prevedere testamentară. [Pr.: di-a-. – Var.: adiátă s. f.] – Din ngr. díeta.

ADIÁTĂ s. f. v. diată.

DIÁTĂ, diate, s. f. (Învechit și arhaizant) 1. Testament. Vra să zică ai venit ca să aduci acea diată a omului vostru. SADOVEANU, N. F. 110. Mi-a încredințat un caiet descusut, scris pe mai toate fețele, zicînd că este diata sa. GALACTION, O. I 563. Au scotocit și au scorbolit peste tot, au puricat fiecare petec de hîrtie; de diată însă, nici urmă. M. I. CARAGIALE, C. 91. 2. Sarcină testamentară. Boierimea nesătulă a țării aceștia a avut și ea cuvînt și diată să stîngă neamul acelui Ștefan-vodă, de care ea s-a înfricoșat patruzeci și opt de ani. SADOVEANU, N. P. 50. – Pronunțat: di-a-. - Variantă: adiátă (CARAGIALE, O. I 256, ISPIRESCU, L. 331) s. f.

ADIÁTĂ s. f. v. diată.

diátă (testament) (înv.) (di-a-) s. f., g.-d. art. diátei; pl. diáte

diátă s. f. (sil. di-a-), g.-d. art. diátei; pl. diáte

DIÁTĂ s. v. testament.

diátă (diáte), s. f. – Testament. – Var. adiată. Mr. dhiată. Ngr. διάτα (Tiktin), cf. alb. djatë.

DIÁTĂ ~e f. înv. Document în care o persoană își fixează dispozițiile (în special cu privire la avere), care urmează să fie îndeplinite după moartea acesteia; testament. [Sil. di-a-] /<ngr. díeta

adiată f. pop. V. diată: adiată nu-ți face PANN.

diată f. testament: tată, ești slab foarte și diată căci nu-ți faci? PANN. [Gr. mod.].

adiátă, V. diată.

diátă f., pl. diete ca poĭată, poĭete (ngr. diáta, d. vgr. diátaxis, orînduĭală, și diathéke, testament. V. sintaxă). Vechĭ. Testament. – Și adiată.

diată s. v. TESTAMENT.