dialog definitie

13 definiții pentru dialog

dialóg [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 57r/17 / P: di-a~ / Pl: ~uri, (înv) ~óge, ~oáge, ~ógi sm / E: fr dialogue, lat dialogus] 1 sn Operă literară în care este reprodusă nemijlocit vorbirea (reală sau imaginară a) mai multor persoane, personaje etc. 2 sm (Îvr) Autor de dialoguri (1). 3 sn Convorbire care are loc (în mod real sau imaginar) între mai multe persoane, personaje etc. și care este reprodusă ca atare. 4 sn (Spc) Conversație a personajelor dintr-o operă dramatică. 5 sn Pasaj dintr-o operă literară în care se redă convorbirea între două personaje. 6 sn (Îs) Linie de ~ Semn ortografic de punctuație care indică începutul vorbirii fiecărui participant la o convorbire. 7 sn Alterare de fraze muzicale care parcă răspund una alteia, fiind executată de două voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. 8 sn (Spc) Convorbire cu caracter oficial care are loc între reprezentanții a două părți, a două țări etc.
DIALÓG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire între două sau mai multe persoane. ♦ Spec. Convorbire (cu caracter oficial) care are loc între reprezentanții a două părți, a două țări etc. ♦ Spec. Procedeu literar specific genului epic sau dramatic, constând în alternarea replicilor personajelor. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuație care indică începutul vorbirii fiecărui participant la o convorbire. 2. Operă literară scrisă sub formă de dialog (1). [Pr.: di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus.
DIALÓG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire între două persoane. ♦ (P. spec.) Convorbire (cu caracter oficial) care are loc între reprezentanții a două părți, a două țări etc. ♦ (P. spec.) Formă de convorbire între două personaje, în care sunt scrise de obicei operele dramatice; pasaj dintr-o operă literară în care se redă convorbirea dintre două personaje. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuație care indică începutul vorbirii fiecărui participant la o convorbire. 2. Operă literară scrisă sub formă de dialog. [Pr.: -di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus.
DIALÓG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire între două sau mai multe persoane. Însăila lungi dialoguri între personagii din veacuri deosebite. M. I. CARAGIALE, C. 116. Tipul Ziței este redat admirabil, mai ales în dialogul ei cu Veta. IBRĂILEANU, S. 48. ◊ Fig. Oltul începe să stea de vorbă cu pietrele, și, în liniștea imensă care acoperă lumea, marele lor dialog se aude. BOGZA, C. O. 133. ♦ Forma în care sînt scrise, de obicei, operele dramatice; (într-o operă literară) pasaj în care se redă convorbirea între două sau mai multe personaje. (La sg. cu valoare de pl.) Limbajul, dialogul, este partea esențială a acestor schițe. IBRĂILEANU, SP. CR. 237. 2. Operă literară scrisă sub formă de dialog (1). Dialogurile lui Lucian. – Pronunțat: di-a-.
dialóg (di-a-) s. n., pl. dialóguri
dialóg s. n. (sil. di-a-), pl. dialóguri
DIALÓG s. v. discuție.
DIALÓG s.n. 1. Conversație, convorbire între personajele unei opere dramatice; formă în care sunt scrise operele dramatice; pasaj dintr-o operă literară care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ Scriere redactată sub formă de convorbire. ♦ Alternare de fraze muzicale care parcă răspund una alteia, fiind executate de două voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. 2. Convorbire, discuție între două persoane. [< fr. dialogue, it. dialogo, lat. dialogus, gr. dialogos].
DIALÓG s. n. 1. conversație între doi vorbitori. 2. schimb de opinii între reprezentanții a două partide, state etc. 3. ansamblu de replici schimbate între personajele unei piese de teatru sau ale unui film; pasaj dintr-o operă literară care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ ~ interior = replicile pe care le schimbă cu sine însuși un personaj literar. ◊ scriere redactată sub formă de dialog (1). 4. alternare de fraze muzicale care parcă răspund una alteia, executate de două voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. (< fr. dialogue, lat. dialogus)
DIALÓG ~uri n. 1) Schimb de vorbe sau de idei pe cale orală (între două persoane); discuție; convorbire. 2) Formă de convorbire între personajele unei opere literare. [Sil. di-a-] /<fr. dialoguer
dialog n. 1. convorbire între două sau mai multe persoane: dialogul se întâlnește adesea în fabulă și în dramă; 2. operă literară în formă de convorbire: Dialogurile lui Platon.
* dialóg n., pl. urĭ și oage (vgr. diá-logos, d. logos, cuvînt. V. cata-log). Conversațiune, convorbire. Carte în formă de conversațiune.
DIALOG s. conversație, convorbire, discuție, (livr.) colocviu, (pop. și fam.) sfat, vorbă, (Ban.) turvin, (înv.) voroavă, (înv., în Transilv.) beseadă, (turcism înv.) musaferea, (fam.) parolă, șuetă. (Un ~ prietenesc.)

dialog dex

Intrare: dialog
dialog substantiv neutru
  • silabisire: di-a-