diafóră sf [At: DEX / P: di-a~ / Pl: ~re / E: fr diaphore, ger Diaphora] Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt, dar cu o altă semnificație.

DIAFÓRĂ, diafore, s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt, dar cu o altă semnificație. [Pr.: di-a-] – Din germ. Diaphora, fr. diaphore.

DIAFÓRĂ, diafore, s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt, dar cu o altă semnificație. [Pr.: di-a-] – Din germ. Diaphora, fr. diaphore.

*diafóră (di-a-) s. f., g.-d. art. diafórei; pl. diafóre

diafóră s. f. (sil. -di-a ), pl. diafóre

DIAFÓRĂ s.f. Reluare a unui cuvânt, modificându-i ușor accepția. [Pron. di-a-. / < germ. Diaphora, cf. gr. diaphora – deosebire, diversificare].

DIAFÓRĂ s. f. figură de stil constând în reluarea unui cuvânt, modificându-i ușor accepția. (< germ. Diaphora, fr. diaphore, gr. diaphora)

diaforă (gr. dia „prin” și pherein „a purta”), specie a antanaclazei în care cuvântul (cuvintele cu radical comun) care se repetă capătă, prin context, o nuanță fină, de înțeles diferit (R). În următoarele versuri eminesciene: „La pământ mai că ajunge al ei păr de aur moale, Care-i cade peste brațe, peste umerele goale. Astfel vine mlădioasă, trupul ei frumos îl poartă, Flori albastre are-n păru-i și o stea în frunte poartă.” verbul poartă – repetat fără nici o diferență flexionară – are în emistihul „trupul ei frumos îl poartă” sensul de îl „mișcă”, pe când în emistihul „și o stea în frunte poartă” e un sinonim al verbului „are”, „posedă”; efectul figurii îl amplifică, desigur, și poziția acestui verb diaforic în rimă.