diafíză sf [At: ENC. AGR. IV, 321 / P: di-a~ / Pl: ~ze / E: fr diaphyse] (Atm) Parte mijlocie a unui os lung cuprinsă între cele două epifize.

DIAFÍZĂ, diafize, s. f. (Anat.) Porțiunea din mijloc a unui os lung. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphyse.

DIAFÍZĂ, diafize, s. f. (Anat.) Porțiunea din mijloc a unui os lung. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphyse.

diafíză (di-a-) s. f., g.-d. art. diafízei; pl. diafíze

diafíză s. f. (sil. di-a-), g.-d. art. diafízei; pl. diafíze

DIAFÍZĂ s.f. Partea de mijloc a unui os lung, situată între cele două epifize. [< fr. diaphyse, cf. gr. diaphysis – interstițiu].

DIAFÍZĂ s. f. partea mediană a unui os lung. (< fr. diaphyse)

DIAFÍZĂ ~e f. Corpul unui os lung, aproape cilindric, cuprins între cele două extremități numite epifize. [Sil. di-a-] /<fr. diaphyse