diacronie definitie

9 definiții pentru diacronie

diacroníe sf [At: SCL 1957, 44 / P: di-a~ / Pl: ~ii / E: fr diachronie] 1 Evoluție în timp a unui fenomen. 2 Metodă care studiază evoluția în timp a unui fenomen.
DIACRONÍE s. f. Evoluție, desfășurare istorică a unui fenomen; metodă care studiază evoluția în timp a unui fenomen. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronie.
DIACRONÍE s. f. Evoluție, desfășurare istorică a unui fenomen; metodă care studiază evoluția în timp a unui fenomen. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronie.
diacroníe (di-a-cro-) s. f., art. diacronía, g.-d. diacroníi, art. diacroníei
diacroníe s. f. (sil. di-a-cro-), art. diacronía, g.-d. diacroníi, art. diacroníei
DIACRONÍE s.f. Evoluție în timp, desfășurare istorică a unui proces, a unui ansamblu de fenomene. [Gen. -iei. / < fr. diachronie].
DIACRONÍE s. f. evoluție în timp a unui proces, a unui ansamblu de fenomene. (< fr. diachronie)
DIACRONÍE f. Desfășurare istorică; evoluție a unui fenomen. [Art. diacronia; G.-D. diacroniei; Sil. -ni-e] /<fr. diachronie
DIACRONÍE s. f. (< fr. diachronie, gr. dia „de-a lungul”, chronos „timp”): evoluție în timp a unui ansamblu de fenomene; desfășurare istorică, succesivă a unui proces; aspect evolutiv al faptelor de limbă; considerarea unui ansamblu de fenomene lingvistice în devenirea lor istorică. D. alcătuiește o pereche antinomică cu sincronia (v.). Lingvistul elvețian Ferdinand de Saussure, care a introdus în cercetarea lingvistică această antinomie (diacronie/sincronie), a definit d. ca o axă verticală de succesiune (CD) a diferitelor momente din dezvoltarea istorică a unui fenomen, considerând-o sinonimă cu dinamismul.

diacronie dex

Intrare: diacronie
diacronie substantiv feminin
  • silabisire: di-a-cro-