diacrónic, ~ă a [At: DL / P: di-a~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr diachronique] (D. metode de studiu, puncte de vedere etc.) Care privește, expune, tratează fenomenele evolutiv, istoric.

DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -ce, adj. (Despre metode de studiu, puncte de vedere etc.) Care privește, expune, interpretează fenomenele evolutiv, istoric. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronique.

DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -ce, adj. (Despre o metodă de studiu, un punct de vedere etc.) Care privește, expune, tratează fenomenele evolutiv, istoric. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronique.

DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -e, adj. (Despre o metodă de studiu sau un punct de vedere; în opoziție cu sincronic) Evolutiv, istoric. – Pronunțat: di-a-.

diacrónic (di-a-cro-) adj. m., pl. diacrónici; f. diacrónică, pl. diacrónice

diacrónic adj. m. (sil. di-a-cro-), pl. diacrónici; f. sg. diacrónică, pl. diacrónice

DIACRÓNIC adj. v. cronologic.

Diacronic ≠ sincronic

DIACRÓNIC, -Ă adj. (op. sincronic) În evoluție, evolutiv, istoric. [< fr. diachronique, cf. gr. dia – prin, peste, chronos – timp].

DIACRÓNIC, -Ă adj. evolutiv, istoric. (< fr. diachronique)

DIACRÓNIC ~că (~ci, ~ce) (despre metode de cercetare sau concepții științifice) Care ține de diacronie; propriu diacroniei. Studiu ~. [Sil. di-a-] /<fr. diachronique

DIACRONIC adj. cronologic, evolutiv, istoric. (Expunere ~ a faptelor.)

DIACRÓNIC, -Ă adj. (< fr. diachronique, cf. gr. dia – prin, peste, chronos – timp): în sintagmele fonetică diacronică, gramatică diacronică, lingvistică diacronică și morfologie diacronică (v.).