diacláză sf [At: ONCESCU, G. 56 / P: di-a~ / Pl: ~ze / E: fr diaclase] Crăpătură formată de-a lungul unui depozit de roci prin presiune sau răcire.

DIACLÁZĂ, diaclaze, s. f. Crăpătură formată de-a lungul unui depozit de roci prin presiune sau prin răcire. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaclase.

DIACLÁZĂ, diaclaze, s. f. Crăpătură formată de-a lungul unui depozit de roci prin presiune sau prin răcire. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaclase.

diacláză (di-a-cla-) s. f., g.-d. art. diaclázei; pl. diacláze

diacláză s. f. (sil. di-a-cla-), g.-d. art. diaclázei; pl. diacláze

DIACLÁZĂ s.f. Crăpătură produsă în roci de către agenți externi sau de către tensiunile interioare. [Pron. di-a-. / < fr. diaclase, cf. gr. diaklasis – spărtură].

DIACLÁZĂ s. f. fisură produsă în roci de către agenți externi sau de către tensiuni interioare. (< fr. diaclase)

DIACLÁZĂ ~e f. Crăpătură formată în roci prin presiune sau prin răcire și care uneori se umple cu depuneri minerale din soluții. [Sil. di-a-] /<fr. diaclase

diaclază,(engl.= joint, fissure) plan de discontinuitate mecanică a unei roci sau crăpătură (fisură) cu deschidere redusă, formată prin compresiune și/sau răcire, umplută adesea cu min. precipitate din soluții (calcit, gips etc.). D. apar izolate sau formează sisteme direcționale transversale sau oblice în raport cu structura de ansamblu a unui complex de roci.