dezvăț definitie

2 intrări

27 definiții pentru dezvăț

dezvắț sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri / E: drr dezvăța] Dezobișnuire.
dezvățá vtr [At: ANON. CAR. / Pzi: dezvắț / E: dez- + învăța] 1-2 A se dezobișnui (1-2).
DEZVẮȚ s. n. Faptul de a (se) dezvăța; dezobișnuire. – Din dezvăța (derivat regresiv).
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei etc.; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Pref. dez- + [în]văța.
DEZVẮȚ s. n. Faptul de a (se) dezvăța; dezobișnuire. – Din dezvăța (derivat regresiv).
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei, un viciu; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Dez- + [în]văța.
DEZVẮȚ s. n. (Mai ales în corelație cu «învăț») Faptul de a se dezvăța; dezobișnuire. E adevărat că tot învățul are dezvăț. E mai greu dezvățul. STANCU, D. 44. Învățul are și dezvăț, nu știi dumneata? CARAGIALE, O. I 64.
DEZVĂȚÁ, dezvăț, vb. I. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», mai rar prin «de la») A face (pe cineva) să piardă o deprindere, un obicei (rău); a dezobișnui, a dezbăra. Aceste sînt lucruri vechi, De care sînt dezvățate acum a noastre urechi. NEGRUZZI, S. III 100. Ciobanul rîdea pe sub mustață, căci a putut de loc (= pe loc) s-o dezvețe de un obicei. ȘEZ. V 84. ◊ Refl. Bătrînul nu se putea dezvăța de viața lui obișnuită din vremea tinereții. BART, S. M. 60.
dezvắț s. n.
dezvățá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezváță
dezvăț s. n.
dezvățá vb., ind. prez. 1 sg. dezvăț, 3 sg. și pl. dezváță
DEZVĂȚ s. v. dezbărare.
DEZVĂȚÁ vb. v. dezbăra.
Dezvăț ≠ învăț
A (se) dezvăța ≠ a (se) învăța, a (se) obișnui
A dezvăța ≠ a deprinde
A se dezvăța ≠ a se deprinde
DEZVẮȚ n. Pierdere a unei deprinderi; debarasare de o obișnuință; dezobișnuință. /v. a dezvăța
A DEZVĂȚÁ dezvăț tranz. A face să se dezvețe. /dez- + a învăța
A SE DEZVĂȚÁ mă dezvăț intranz. A-și pierde obișnuința (de a face ceva); a se dezobișnui. ~ să citească. /dez- + a învăța
desvăț n. ceeace se desvață: învățul are și desvăț. [V. învăț].
desvățà v. a face să uite cele învățate sau o deprindere.
1) dezvắț n., pl. urĭ. Dezobișnuință. Prov. Învățu are și dezvăț, dacă te-aĭ obișnuit cu un lucru cînd îl aĭ, te poțĭ dezobișnuĭ cînd nu-l aĭ.
2) dezvắț, a -á v. tr. (după învăț saŭ lat. *dĭsvĭtiare, it. divezzare). Dezobișnuĭesc, fac să uite un obiceĭ: a dezvăța de beție.
DEZVĂȚ s. debarasare, dezbărare, dezobișnuire, dezvățare, scăpare. (~ de un viciu.)
DEZVĂȚA vb. a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) dezbăra, a (se) dezobișnui, a (se) lăsa, a scăpa, (fig.) a (se) scutura, (fam. fig.) a înțărca. (S-a ~ de un viciu.)

dezvăț dex

Intrare: dezvăț
dezvăț
Intrare: dezvăța
dezvăța verb grupa I conjugarea I