dezobișnui definitie

13 definiții pentru dezobișnui

dezobișnuí vrt [At: LB / V: (înv) desobicin~ / S și: (înv) deso~ / Pzi: ~ésc / E: dez- + obișnui (după fr déshabituer)] 1-2 A (se) dezbăra de ceva.
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer).
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța; a (se) dezbăra. – Dez- + obișnui (după fr. déshabituer).
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. A pierde, a părăsi un obicei, un nărav; a se dezvăța, a se dezbăra de ceva.
!dezobișnuí (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 să dezobișnuiáscă
dezobișnuí vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezobișnuiáscă
DEZOBIȘNUÍ vb. v. dezbăra.
A (se) dezobișnui ≠ a (se) obișnui
A dezobișnui ≠ a deprinde, a obișnui
A DEZOBIȘNUÍ ~iésc tranz. A face să se dezobișnuiască. /dez- + a obișnui
A SE DEZOBIȘNUÍ mă ~iésc intranz. A-și pierde obișnuința (de a face ceva); a se dezvăța. ~ să povestească. /dez- + a se obișnui
desobișnuì v. a desbăra de un obiceiu.
DEZOBIȘNUI vb. a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) dezbăra, a (se) dezvăța, a (se) lăsa, a scăpa, (fig.) a (se) scutura, (fam. fig.) a înțărca. (Se ~ de un viciu.)

dezobișnui dex

Intrare: dezobișnui
dezobișnui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: dez-