deznodământ definitie

13 definiții pentru deznodământ

deznodămấnt sn [At: CALENDARIU (1794), 37/2 / S și: (înv) desn~ / Pl: ~uri / E: deznoda + -(ă)mânt (după fr dénouement)] 1 (Rar) Deznodare (1). 2 Soluție (de obicei tragică) a unei situații, a unei încurcături, a unui conflict etc. Si: sfârșit. 3 (Spc) Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția conflictului. 4 (Fig; îs) ~ tragic sau fatal Moarte.
DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement).
DEZNODĂMẤNT, deznodăminte, s. n. Felul cum ia sfârșit, cum se rezolvă o situație, o încurcătură, un conflict etc. ♦ Spec. Parte finală a unei compoziții epice sau dramatice, care aduce soluția intrigii. – Deznoda + suf. -ământ (după fr. dénouement).
DEZNODĂMÎ́NT, deznodăminte, s. n. Ceea ce constituie un sfîrșit, aducînd soluționarea unei situații încurcate; sfîrșit, dezlegare, soluție; (în special) parte finală care aduce o soluție situației complicate înfățișate într-o narațiune sau în intriga unei acțiuni dramatice. Nu văd de loc un deznodămînt acestei povești [de dragoste]. SADOVEANU, Z. C. 294. În clipa în care... [Hamlet] ajunge la certitudinea vinovăției unchiului său, drama în conștiință s-a încheiat și începe deznodămîntul. CAMIL PETRESCU, T. III 506.
deznodămấnt s. n., pl. deznodămínte
deznodământ s. n., pl. deznodămínte
DEZNODĂMÂNT s. 1. epilog, final, încheiere, sfârșit, (livr.) fine. (Un roman cu un ~ fericit.) 2. sfârșit, soartă. (~ul bătăliei s-a decis.)
DEZNODĂMÂNT s.n. Sfârșit; dezlegare, soluție. ♦ Parte finală care soluționează intriga unei acțiuni dramatice, a unei narațiuni. [< deznoda, după fr. dénouement].
DEZNODĂMẤNT s. n. felul cum se rezolvă o situație, un conflict etc.; soluție. ◊ parte finală care soluționează intriga unei acțiuni dramatice, a unei narațiuni. (după fr. dénouement)
DEZNODĂMÂNT ~ínte n. 1) Mod de soluționare a unei situații încurcate, a unui conflict. 2) lit. Parte finală a unei opere (literare, epice sau dramatice), care soluționează intriga. ~ tragic. /a deznoda + suf. ~amânt
desnodământ n. modul de a desnoda, de a pune capăt unei intrigi, unei acțiuni dramatice.
deznodămî́nt n., pl. inte. Deznodarea, descurcarea, terminarea (uneĭ afacerĭ, uneĭ drame ș.a.): deznodămîntu afaceriĭ a fost pedepsirea vinovaților.
DEZNODĂMÎNT s. 1. sfîrșit. (Un roman cu un ~ fericit.) 2. sfîrșit, soarlă. (~ bătăliei s-a decis.)

deznodământ dex

Intrare: deznodământ
deznodământ substantiv neutru