dezmorțeálă sf [At: COSTINESCU / P: ~éli / E: dezmorți + -eală] 1-2 Dezmorțire (1-2). 3 Stare a celui dezmorțit (1).

DEZMORȚEÁLĂ, dezmorțeli, s. f. Faptul de a (se) dezmorți; revenire, trezire din amorțeală; dezmorțire. ♦ Starea celui dezmorțit. – Dezmorți + suf. -eală.

DEZMORȚEÁLĂ, dezmorțeli, s. f. Faptul de a (se) dezmorți; revenire, trezire din amorțeală; dezmorțire. ♦ Starea celui dezmorțit. – Dezmorți + suf. -eală.

DEZMORȚEÁLĂ, dezmorțeli, s. f. Revenire, trezire din amorțeală; dezmorțire. (Fig.) Casa luase nu știu ce înfățișare neprecisă de dezmorțeală și înseninare. C. PETRESCU, S. 162.

dezmorțeálă s. f., g.-d. art. dezmorțélii; pl. dezmorțéli

dezmorțeálă s. f., g.-d. art. dezmorțélii; pl. dezmorțéli

DEZMORȚEÁLĂ s. v. dezghețare.

Dezmorțeală ≠ amorțeală

DEZMORȚEALĂ s. dezghețare, dezmorțire. (~ cuiva la gura sobei.)