dezmétic, ~ă a [At: BIBLIA (1688), 212 2/15 / V: (înv) ~tec / S și: desm~ / E: nct] (Înv) 1 (D. oameni) Care umblă fără rost. 2 Care are o comportare lipsită de bun-simț. 3 (Pex) Lipsit de rațiune Si: descreierat, nebun, zănatic. 4 (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de echilibru, de bun-simț, de rațiune Si: aiurit, nesăbuit. 5 (D. oameni și animale) Dezorientat în fața unei situații Si: năuc, uluit, zăpăcit.

dezmeticí vr [At: BIBLIA (1688), 212 2/15 / V: (îvp) ~tecí, (îvr) dizmit~, dizmint~ / S și: desm~ / Pzi: ~césc / E: dezmetic] 1-2 (Înv) A se comporta ca un dezmetic (2-3). 3 A-și reveni dintr-o stare emotivă puternică Si: a se trezi la realitate, (îvr) a se dezmeți, a se dezmânta.

DEZMETECÍ vb. IV v. dezmetici.

DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -ce, adj. (Rar; adesea substantivat) Bezmetic. – Cf. bezmetic.

DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic.

DEZMETECÍ vb. IV v. dezmetici.

DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -ce, adj. (Rar; adesea substantivat) Bezmetic. – Cf. bezmetic.

DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc., a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV.] – Probabil lat. *dismatticire (< mattus „beat”).

DEZMETECÍ vb. IV v. dezmetici.

DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -e, adj. Bezmetic. Am fost un copil dezmetic. GALACTION, O. I 9. ◊ (Substantivat) Primejdia începe să fie cu mult mai mare pentru acei dezmetici care au cutezat peste ce se cuvine. SADOVEANU, Z. C. 342. Dezmeticule... trebuie să te adun de pe drumuri. CAMIL PETRESCU, T. I 546. Nu se rugase... să-i mai găsească ceva bani... La adică știa să facă jertfe, dar se păzea să se adune cu dezmeticii! MACEDONSKI, O. III 51.

DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «din») A-și veni în fire (dintr-o amețeală, dintr-un leșin, dintr-o spaimă etc.); a-și reveni, a se trezi, a se reculege. Într-un tîrziu se mai dezmetici; deschise ochii, cercă să se ridice, dar căzu din nou. DUNĂREANU, CH. 39. Trecîndu-și mîna pe frunte ca pentru a se dezmetici, m-a întrebat ce vreau să mai cînte. IBRĂILEANU, A. 46. După ce se dezmetici din leșinul ce-i venise de inimă rea, începură s-o mîngîie surorile. ISPIRESCU, L. 51. ◊ Tranz. În zorii zilei următoare, dezmeticiți de tăria de peste noapte a stelelor, păstrăvii fulgeră din nou prin torentul rece. BOGZA, C. O. 108. Dacă s-ar putea întîmpla un fapt care să-i dezmeticească pe toți. CAMIL PETRESCU, T. II 381. Nuntașii dezmeticiți de strigătul popii... văzură pozna ce era să li se întîmple. ȘEZ. IV 1. – Variantă: dezmetecí vb. IV.

dezmétic (rar) adj. m., pl. dezmétici; f. dezmétică, pl. dezmétice

dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 să dezmeticeáscă

dezmétic adj. m., pl. dezmétici; f. sg. dezmétică, pl. dezmétice

dezmeticí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmeticeáscă

DEZMÉTIC adj. v. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu.

DEZMETICÍ vb. 1. v. reveni. 2. v. trezi.

A dezmetici ≠ a buimăci, a năuci, a zăpăci

A se dezmetici ≠ a se ameți, a se buimăci, a se năuci, a se zăpăci

A DEZMETICÍ ~ésc tranz. A face să se dezmeticească. /<lat. dismatticire

A SE DEZMETICÍ mă ~ésc intranz. A-și reveni după o emoție puternică; a-și veni în fire. /<lat. dismatticire

desmetic a. zăpăcit, nebun. [Cf. bezmetic].

desmeticì v. a (se) trezi, a-și veni în fire. [Pare a fi de aceeaș origină cu desmeți (v. ameți)].

dezmetíc V. bezmetic.

dezmetic adj. v. AIUREA. AIURIT. BEZMETIC. DESCREIERAT. NEBUN. SMINTIT. ȚICNIT. ZĂNATIC. ZĂPĂCIT. ZURLIU.

DEZMETICI vb. 1. a se reculege, a se regăsi, a-și reveni, a se trezi, (înv.) a se dezmeți, a se recuceri, a se remite, (rar fig.) a se dezbăta. (S-a ~ destul de repede și a acționat normal.) 2. a (se) trezi, (rar) a se dezbăta. (S-a ~ după chef.)