dezmắț sn [At: MACEDONSKI, O. IV, 126 / S și: (înv) desm~ / Pl: ~uri / E: drr dezmăța] 1 Comportament plin de excese, de extravaganță Si: destrăbălare, desfrâu, dezmățare (2). 2 (Ccr; lpl) Fapte, atitudini care denotă dezmățul (1). 3 (Rar) Exces în desăvârșirea unei acțiuni, a unui fenomen Si: abuz, exagerare. 4 (Fig) Debandadă. modificată

dezmățá [At: VALIAN, V. / S și: (înv) desm~ / Pzi: dezmắț / E: dezmățat] 1-2 vtr (Înv; d. țesături) A (se) zdrențui. 3 vr (D. oameni) A umbla cu hainele desfăcute, rupte, murdare etc. 4 vr (D. oameni) A duce o viață de dezmăț (1) Si: a se destrăbăla, a se desfrâna, a se deprava. 5 vt (Înv; c.i. bunuri materiale, bani) A risipi.

DEZMẮȚ, dezmățuri, s. n. 1. Purtare nerușinată, dezmățată, imorală; destrăbălare, deșănțare, dezmățare. 2. Fig. Debandadă, haos (2), anarhie. – Din dezmăța (derivat regresiv).

DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).

DEZMẮȚ, dezmățuri, s. n. 1. Purtare nerușinată, dezmățată, imorală; destrăbălare, deșănțare, dezmățare. 2. Fig. Debandadă, haos (2), anarhie. – Din dezmăța (derivat regresiv).

DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).

DEZMẮȚ, dezmățuri, s. n. Purtare nerușinată, destrăbălare, desfrînare, dezmățare. Ghiftuiți În dezmăț și huzur... DEȘLIU, G. 10. ♦ Fig. Debandadă, anarhie. Faptul că se cerea odinioară cel puțin oarecari cunoștințe ortografice... a ținut mult timp pe loc dezmățurile de condei. MACEDONSKI, O. IV 126.

dezmắț s. n., pl. dezmắțuri

!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe

dezmăț s. n., pl. dezmățuri

dezmățá vb., ind. prez. 1 sg. dezmăț, 2 sg. dezméți, 3 sg. dezmáță; conj. prez. 3 sg. și pl. dezméțe

DEZMĂȚ s. 1. v. corupție. 2. v. orgie.

DEZMĂȚÁ vb. v. corupe, decădea, deprava, desfrâna, destrăbăla, perverti, strica, vicia.

Dezmăț ≠ ordine, rânduială

DEZMẮȚ ~uri n. 1) Viață de plăceri ușoare; purtare desfrânată. 2) fig. Stare de dezordine; debandadă. /Din dezmățat

A SE DEZMĂȚÁ mă dezmăț intranz. rar 1) A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în dezmăț; a se desfrâna; a se destrăbăla; a se strica; a se deprava. 2) A deveni neglijent, dezordonat; a se deșănța. /Din dezmățat

dezmắț n., pl. urĭ. Rar. Starea celuĭ dezmățat.

DEZMĂȚ s. 1. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.) 2. desfrîu, orgie, (livr.) bacanală, libertinaj, luxură, (înv. și pop.) scîrnăvie, (înv.) rușinare, slobozenie, slobozie, zamparalîc. (A fost un adevărat ~.)

dezmăța vb. v. CORUPE. DECĂDEA. DEPRAVA. DESFRÎNA. DESTRĂBĂLA. PERVERTI. STRICA. VICIA.