dezmățá [At: VALIAN, V. / S și: (înv) desm~ / Pzi: dezmắț / E: dezmățat] 1-2 vtr (Înv; d. țesături) A (se) zdrențui. 3 vr (D. oameni) A umbla cu hainele desfăcute, rupte, murdare etc. 4 vr (D. oameni) A duce o viață de dezmăț (1) Si: a se destrăbăla, a se desfrâna, a se deprava. 5 vt (Înv; c.i. bunuri materiale, bani) A risipi.

dezmățát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dezmăța] 1 Dezmățare (1).

dezmățát2, ~ă a [At: BIBLIA (1688), 4412/ 24 / V: (reg) ~moțát / S și: desm~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezmăța] 1 (D. îmbrăcăminte) Care atârnă pe corp în dezordine Si: lăbărțat, rupt, sfâșiat, zdrențuit. 2 (D. oameni) Neglijent în ținută Si: deșănțat, șlampăt. 3 (Reg; d. păr) Ciufulit. 4 (D. activitățile oamenilor) Dezordonat. 5 (D. oameni) Care duce o viață plină de extravaganțe Si: depravat, desfrânat, destrăbălat.

DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).

DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Pref. dez- + maț + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).

DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).

DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Probabil din dez- + mațe + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).

DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrînat. Numai acel dezmățat fecior... a putut săvîrși atare faptă. SADOVEANU, Z. C. 240. Dar ea atunci, parcă tocmai în ciuda lui, se făcea cu atît mai dezmățată. SLAVICI, O. I 190. ♦ Cu o înfățișare dezordonată, neglijentă. O droaie de copii dezmățați se cățărau pe balustrade. BART, E. 75. (Cu pronunțare regională) Ajungînd printr-o pădure... văzură o babă urîtă, despletită, dezmațată, săpînd mătrăgună. ȘEZ. I 208.

DEZMĂȚÁ, dezmățez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din des1- + maț(e).

!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 să se dezméțe

dezmățá vb., ind. prez. 1 sg. dezmăț, 2 sg. dezméți, 3 sg. dezmáță; conj. prez. 3 sg. și pl. dezméțe

DEZMĂȚÁ vb. v. corupe, decădea, deprava, desfrâna, destrăbăla, perverti, strica, vicia.

DEZMĂȚÁT adj., s. 1. adj. v. corupt. 2. adj., s. v. desfrânat.

A SE DEZMĂȚÁ mă dezmăț intranz. rar 1) A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în dezmăț; a se desfrâna; a se destrăbăla; a se strica; a se deprava. 2) A deveni neglijent, dezordonat; a se deșănța. /Din dezmățat

DEZMĂȚAT ~tă (~ți, ~te) 1)Care este lipsit de bună cuviință; depravat. 2) Care este neglijent; dezordonat. /dez- + mațe + suf. ~at

desmățat a. 1. descins de peste cămașă, sdrențeros; 2. fig. destrăbălat, desfrânat. [Origină necunoscută].

dezmățát, -ă adj. (d. mațe, adică „cu haĭnele’n dezordine orĭ descheĭate, ca un hoĭt spintecat”). Cu haĭnele’n dezordine, descheĭat. – Fig. Destrăbălat. – În Serbia dezmoțat. V. destrăbălat.

dezmăța vb. v. CORUPE. DECĂDEA. DEPRAVA. DESFRÎNA. DESTRĂBĂLA. PERVERTI. STRICA. VICIA.

DEZMĂȚAT adj., s. 1. adj. corupt, decăzut, depravat, desfrînat, destrăbălat, imoral, nerușinat, pervertit, strict, vicios, (livr.) libertin, (rar) deșănțat, (pop. și fam.) parșiv, (pop.) deșucheat, (înv. și reg.) rușinat, (reg.) șucheat, teșmenit, (înv.) aselghicesc, demoralizat, spurcat. (Om ~.) 2. adj., s. depravat, desfrînat, destrăbălat, imoral, stricat, (pop.) curvar, (înv.) preacurvar, preacurvitor. (Bărbat ~.)

dezmățát, -ă, dezmățați, -te, adj. – Cu hainele în dezordine, descheiat la nasturi, cu înfățișarea neglijentă. – Din dez + mațe + suf. -at, cu sensul „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate” (Scriban, DLRM, DEX).