dezlega definitie

15 definiții pentru dezlega

dezlegá [At: CORESI, ap. GCR 1, 29/24 / V: (îvr) ~ligá, (înv) disl~ / S și: (înv) desl~ / Pzi: ~lég / E: ml disliga, -are] 1 vt (C.i. ființe sau părți ale corpului lor legate strâns, imobilizate) A reda libertatea sau posibilitatea de mișcare, de îndepărtare de un anumit loc, desfăcând sau rupând legătura Si: a elibera. 2 vt (C.i. lucruri) A desprinde din locul unde e legat, fixat Si: a da drumul, a elibera, (îvp) a slobozi. 3-4 vtr (Îe) A(-i) ~ (sau a i se ~ cuiva) (ori limbile sau gura) ori a-și ~ limba (sau limbile) sau a ~ (ori, a se ~) la limbă A face să devină sau a deveni mai volubil (deconspirând o taină, divulgând un secret, denunțând un complice etc.). 5 vt (Reg; îe) A ~ calul de la gard A vorbi deschis. 6 vt (Îvp; îe) A ~ (pe cineva) de gură A face (pe cineva) să-și recapete vorbirea. 7 vr (Fig; îvr) A divorța. 8 vt (C.i. lucruri strânse, legate în pachete, snopi etc.) A da drumul sau a desface din legătură. 9 vt (C.i. saci, pungi etc., legate la un capăt) A deschide, desfăcând sforile etc. 10 vt (Fig; îe) A(-și) ~ punga A da sau a cheltui bani ori a face pe cineva să dea sau să cheltuiască bani. 11 vt (Pop; îe) A ~ sacul A începe să povestească, să spună glume, ghicitori etc. 12 vt (Fig; pop; cu complementul „drumul”, „calea” etc.) A lăsa liber, a deschide. 13 vt (C.i. ață, sfoară, sârmă, curele etc.) A face să nu mai fie înnodat, încheiat. 14 vt (C.i. haine, podoabe etc.) A desprinde sau a scoate de pe... Si: a descheia, a deznoda. 15 vr A se descinge. 16 vt (În concepțiile religioase și în credințele populare; c.i. oameni) A face să i se ierte greșelile Si: (pop) a elibera de păcate. 17 vt (C.i. păcate, greșeli) A scuti de o pedeapsă Si: a absolvi, a ierta. 18 vt (C.i. farmece, vrăji, blesteme) A face ineficient Si: a anihila. 19 vt A elibera de un angajament Si: a dispensa. 20 A permite. 21-22 vt (În concepțiile religioase; c.i. perioada de post) A încălca sau a permite să încalce (folosind alimentele interzise în perioadele respective). 23 vr (C.i. mâncarea) A fi permis. 24 vr (D. fenomenele naturii) A se dezlănțui. 25 vt A face să se dezlănțuie. 26 vt A clarifica. 27 vt (Spc; c.i. taine, enigme, vise, ghicitori etc.) A găsi sau a dezvălui semnificația. 28 (Spc; c.i. cuvinte, texte) A descifra înțelesul. 29 vt A anula. 30 vt (Înv; îe) A(-și) ~ tăcerea A începe să vorbească, să discute.
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare.
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A face să i se ierte cuiva păcatele (prin rugăciuni). 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare.
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. I. 1. A deschide ceva desfăcînd legătura, a desface. Dezlegă bucceaua și scoase un pachet, pe care-l dezvăli cu grijă. DUNĂREANU, CH. 111. Ivan dezleagă turbinca în fața tuturor. CREANGĂ, P. 306. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce ai pe inimă, a spune toate veștile pe care le știi. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. Nu era vorba a cheltui numai timpul, era a dezlega și punga. NEGRUZZI, S. I 342. ♦ A desface, a face să nu mai fie înnodat, legat. Căută în sîn naframa, ca s-o dezlege și să plătească vinul. SADOVEANU, B. 169. Gardistul... își dezlegase brăcinarul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 298. Visarea ta la ce ți-e bună? Vrei s-o visăm noi împreună? Atunci tu brîul să-l dezlegi! COȘBUC, P. I 123. ♦ A desface din legături, a desprinde, a elibera din strînsoare. I-a vîrît [calului] capul în căpăstru, l-a dezlegat și l-a tras încet în mijlocul bătăturii. PREDA, Î. 130. Mîni multe se îngrămădeau să-i dezlege mînile. CAMILAR, N. I 189. Ea îi rugase pe ilfoveni să-l dezlege pe Tino, ușor, nici să nu simtă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 55. ◊ Fig. Cu vecinicia sînt legat, Ci voi să mă dezlege. EMINESCU, O. I 173. ◊ Absol. Aruncă [snopii], aruncă, dezleagă, resfiră și potrivește, prinde și iar aruncă. PREDA, Î. 22. ◊ Refl. N-ai închis ocoalele, Nici ai închis vitele Ș-un buhai s-a dezlegat. ALECSANDRI, P. P. 361. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de la», «din») De ce ai dezlegat din lanț zăvozii? TULBURE, V. R. 13. Tunarul își dezlega bidonul cu apă de la șold. CAMILAR, N. I 441. Îi dezlegară oamenii piatra de la grumazi. RETEGANUL, P. I 50. ◊ Expr. A dezlega calul de la gard = a lămuri o situație încurcată, a curma un echivoc, a lua o decizie. Dezleagă o dată calul de la gard, să știu eu atunci – de-oi ajunge cu sănătate – ce-i al tău și ce-i al mieu. CREANGĂ, P. 152. A(-i) dezlega (refl. a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a porni) să vorbească, să spună tot ce știe, să (se) destăinuiască. Ți se dezmorțiseră picioarele, mîinile... se dezlegase limba. PAS, Z. I 69. Într-o sară îl cheamă la dînsul acasă, să zicem la o țuică, și atuncea, poate, i s-a dezlega limba. SADOVEANU, P. M. 18. Vinul de Orodel dezlegase toate limbile. MACEDONSKI, O. III 11. ♦ Refl. Fig. A se elibera. Iliescul aflase chip a se dezlega pe nesimțite dintr-un lanț ce nu era potrivit cu ușurința inimii sale. NEGRUZZI, S. I 24. 2. (Popular, cu privire la drumuri) A deschide, a libera. Spune-mi, puică, mergi, nu mergi, Calea-n codri să-mi dezlegi. ȘEZ. VII 43. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se porni, a se dezlănțui. S-au dezlegat adînc bucuriile grele! DEȘLIU, G. 20. II. 1. (Cu privire la oameni, mai ales în credințele și practicile obscurantiste; adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») A desface, a libera (de o obligație, de jurăminte). Eu, mama lui, te dezleg de cuvîntul ce i l-ai dat. DAVIDOGLU, M. 35. Stau în pridvor... așteptîndu-și rîndul să fie dezlegate de blesteme și jurăminte pe care și le-au făcut ele singure. SADOVEANU, P. M. 160. ♦ A scăpa pe cineva de păcate, a face să i se ierte greșelile (citindu-i rugăciuni). Iar cînd merg alții de-o pețesc, Vin popi de mă dezleagă. COȘBUC, P. I 118. 2. (Cu privire la probleme, ghicitori, enigme etc.) A rezolva, a soluționa, a descifra. Am învățat... de la acest om... să dezleg probleme de algebră. CAMIL PETRESCU, T. II 180. Cestiunea de viață... pe care trebuia s-o dezlege... [era] aflarea unui adăpost. MACEDONSKI, O. III 82. Am să vă fac trei întrebări; cine le va dezlega mai bine, a aceluia să fie dreptatea. ISPIRESCU, L. 176. Noaptea-adînc-a veciniciei el în șiruri o dezleagă. EMINESCU, O. I 132. ◊ Refl. Una din enigme se dezleagă singură. SADOVEANU, Z. C. 202. ◊ (Cu privire la acțiunea unei piese de teatru) Ion Nebunul e introdus de autor ca să dezlege greutățile acțiunii. GHEREA, ST. CR. II 238. ♦ A citi, a descifra. Eu am găsit hîrtia ceea pe drum. Nici nu știu dezlega slova. CAMILAR, N. I 206.
dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă
dezlegá vb., ind. prez. 1 sg. dezlég, 3 sg. și pl. dezleágă
DEZLEGÁ vb. 1. a (se) desface. (A ~ un pachet.) 2. v. deznoda. 3. v. rezolva. 4. v. ghici. 5. v. ierta.
DEZLEGÁ vb. v. declanșa, dezlănțui, isca, izbucni, porni, stârni.
A dezlega ≠ a lega
A DEZLEGÁ dezlég tranz. 1) A face să se dezlege. ◊ ~ punga a) a cheltui; b) a da bani. ~ sacul a spune tot ce are de spus. 2) A scuti de o obligație. 3) rel. (persoane) A ierta de păcate. 4) (probleme) A examina amănunțit, oferind o soluție; a rezolva; a delibera; a soluționa. 5) (ghicitori, enigme, șarade) A pătrunde cu mintea, găsind explicația. /<lat. disligare
A SE DEZLEGÁ pers. 3 se ~eágă intranz. 1) A se desface dintr-o legătură; a se desprinde din locul unde a fost legat. ◊ A i se ~ cuiva limba a) a începe să vorbească; b) a se destăinui. 2) (despre animalele legate) A se elibera dintr-o legătură. /<lat. disligare
deslegà v. 1. a desface ce era legat: a deslega la ochi; 2. fig. a face liber, a destace de o îndatorire, de un jurământ: a deslega de păcate; 3. a dispensa de: a deslega postul; 4. a rezolva: a deslega o ghicitoare. [Lat. vulg. DISLIGARE].
dezlég, a -á v. tr. (d. leg). Scot legătura, liberez: a dezlega ochiĭ, la ochĭ. Fig. Liberez de o obligațiune, de o greșală: a dezlega de post (saŭ de a posti) de păcate. Rezolv: a dezlega cuĭva limba, a-l face să vorbească.
DEZLEGA vb. 1. a (se) desface. (A ~ un pachet.) 2. a deznoda. (~ nodurile unei sfori.) 3. a clarifica, a descifra, a desluși, a explica, a lămuri, a limpezi, a rezolva, a soluționa. (A ~ enigma.) 4. a ghici. (A ~ o cimilitură.) 5. (BIS.) a ierta. (Preotul îl ~ de păcate.)
dezlega vb. v. DECLANȘA. DEZLĂNȚUI. ISCA. IZBUCNI. PORNI. STÎRNI.

dezlega dex

Intrare: dezlega
dezlega verb grupa I conjugarea I