dezgust definitie

2 intrări

30 definiții pentru dezgust

dezgúst sn [At: (a. 1693), ap. TDRG / Pl: ~uri / E: dez- + gust] Aversiune pentru mâncare (sau pentru un lucru, pentru o persoană etc.) Si: scârbă, silă.
dezgustá [At: (a. 1823), ap. TDRG / Pzi: dezgust / E: dez- + gusta (după fr dégouter)] 1-2 vtr A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. 3 vt A provoca cuiva dezgust, scârbă, aversiune.
DEZGÚST s. n. Aversiune pentru mâncare sau, p. ext., pentru un lucru, o persoană etc.; scârbă, silă. – Pref. dez- + gust (după fr. dégoût).
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter).
DEZGÚST s. n. Aversiune pentru mâncare sau, p. ext., pentru un lucru, o persoană etc.; scârbă, silă. – Dez- + gust (după fr. dégoût).
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Dez- + gusta (după fr. dégoûter).
DEZGÚST s. n. Aversiune pentru mîncare sau, p. ext., pentru un lucru sau o persoană; scîrbă, greață, silă. [În satire] Eminescu nu descrie durerile lui directe, ci dezgustul și nemulțumirea lui despre mediul care-l înconjura. IONESCU-RION, C. 89. Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. EMINESCU, O. I 137. ◊ Loc. adv. Cu dezgust = cu scîrbă, în silă. Irina trece pe lîngă el cu dezgust. DAVIDOGLU, M. 19. Horia Țincoca luă nota de pe masă, întinzîndu-i-o și privind-o cu dezgust. C. PETRESCU, A. 388. Împăratul... îi asculta cu dezgust și numai înghițea noduri. CREANGĂ, P. 260.
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. A face pe cineva să-și piardă gustul (sau plăcerea, pofta, dorința) pentru ceva. L-am dezgustat de logodnă. ALECSANDRI, T. I 212. ♦ A trezi, a provoca, a inspira (cuiva) dezgust, greață, scîrbă, aversiune. O plictisesc ceaiurile, o dezgustă vizitele. C. PETRESCU, C. V. 261.
dezgúst s. n.
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste
dezgúst s. n.
dezgustá vb., ind. prez. 1 sg. dezgúst, 3 sg. și pl. dezgústă; conj. prez. 3 sg. și pl. dezgúste
DEZGÚST s. aversiune, greață, îngrețoșare, oroare, repulsie, scârbă, silă, (livr.) repugnanță, (rar) nesuferire, (pop. și fam.) lehamite, (înv.) urât, (pop. fig.) saț. (Simte un ~ de neînvins.)
DEZGUSTÁ vb. a (se) îngrețoșa, a (se) sătura, a (se) scârbi, (reg.) a (se) scârboli, (Mold. și Bucov.) a (se) lehămeti, a (se) lehămetisi, a (se) lehămetui, (înv.) a (se) îngreța, a (se) îngrețălui, (fam. fig.) a i se acri. (S-a ~ de tot ce-a văzut acolo.)
A dezgusta ≠ a ademeni, a atrage, a captiva, a ispiti, a plăcea, a seduce, a tenta
DEZGÚST s.n. Scârbă, lipsă de gust pentru mâncare; (p. ext.) scârbă, silă (față de cineva, de ceva). [Cf. it. disgusto, fr. dégoût].
DEZGUSTÁ vb. I. tr., refl. A-și pierde sau a face să-și piardă gustul, pofta de ceva, a (se) scârbi. [P.i. dezgúst. / < des- + gusta, după fr. dégoûter].
DEZGÚST s. n. repulsie față de unele alimente etc.; scârbă, silă. (după fr. dégoût)
DEZGUSTÁ vb. tr., refl. a-și pierde, a face să-și piardă gustul, pofta (pentru ceva), a (se) scârbi. (după fr. dégoûter)
DEZGÚST n. Sentiment sau senzație de neplăcere față de ceva sau de cineva; repulsie; silă; aversiune; antipatie; scârbă. /dez- + gust
A DEZGUSTÁ dezgúst tranz. A face să se dezguste. /dez- + a gusta
A SE DEZGUSTÁ mă dezgúst intranz. A avea dezgust (față de ceva sau de cineva). /dez- + a gusta
desgust n. 1. lipsă de gust; 2. aversiune, repugnanță.
desgustà v. 1. a produce desgust, a însufla greață; 2. a prinde, a simți desgust.
* 1) dezgust n., pl. urĭ. (d. gust, după fr. dégoût). Neplăcere, greață, aversiune: carnea inspiră dezgust.
* 2) dezgúst și -éz, a -á v. tr. (d. a degusta, după fr. dégoûter). Produc dezgust, fac să peardă gustu, pofta, simpatia: purtarea luĭ l-a dezgustat. V. refl. Nu-mĭ maĭ place: m’am dezgustat de carne.
DEZGUST s. aversiune, greață, îngrețoșare, oroare, repulsie, scîrbă, silă, (livr.) repugnanță, (rar) nesuferire, (pop. și fam.) lehamite, (înv.) urît, (pop. fig.) saț. (Simte un ~ de neînvins.)
DEZGUSTA vb. a (se) îngrețoșa, a (se) sătura, a (se) scîrbi, (reg.) a (se) scîrboli, (Mold. și Bucov.) a (se) lehămeti, a (se) lehămetisi, a (se) lehămetui, (înv.) a (se) îngreța, a (se) îngrețălui, (fam. fig.) a (i se) acri. (S-a ~ de tot ce-a văzut acolo.)
TAEDIUM VITAE (lat.) dezgust de viață – Sentiment propriu mai ales oamenilor inactivi: urât, plictis, spleen.
VOLUPTATIBUS MAXIMIS FASTIDIUM EST FINITIMUM (lat.) cele mai mari plăceri pot sfârși în dezgust – Cicero, „De oratore”, 3, 25.

dezgust dex

Intrare: dezgust
dezgust substantiv neutru
Intrare: dezgusta
dezgusta verb grupa I conjugarea I