dezerțiúne sf [At: DN2 / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr désertion] (Frm) 1-3 Dezertare (1-3).

DEZERȚIÚNE, dezerțiuni, s. f. (Franțuzism rar) Dezertare. Nu este oare mai probabil că, în fața dezerțiunii guvernului și a întregei armate... de la postul lor, spre a fugi peste hotare, acele puteri vor veni să facă împărțirea unei țări ce s-ar fi arătat incapabilă de a-și aparține sieși? ODOBESCU, S. III 411. – Pronunțat: -ți-u-.

dezerțiúne (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. dezerțiúnii; pl. dezerțiúni

dezerțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. dezerțiúnii; pl. dezerțiúni

DEZERȚIÚNE s. v. dezertare.

DEZERȚIÚNE s.f. Dezertare. [Pron. -ți-u-. / < fr. désertion].

DEZERȚIÚNE s. f. dezertare. (< fr. désertion)

* dezerțiúne f. (lat. desértio, -ónis, d. desertus. V. deșert). Acțiunea de a dezerta.

dezerțiune s. v. DEZERTARE.