dezbârná [At: DRĂGHICI, R. 242/20 / V: ~brăná, ~brâná, ~brăní, ~brâní / Pzi: ~néz, dezbấrn / E: dez- + bârnă] 1-2 vtr (Reg; c.i. elementele componente) A scoate din locul fixat. 3-4 vtr (Îvr; d. membre sau părți ale corpului) A scoate sau a ieși din articulație. 5 vt (Mol; Trs; c.i. intestine de porc) A desface pentru a curăța. 6-7 vtr (Trs; d. țesături) A (se) destrăma. modificată

DEZBÎRNÁ, dezbîrnez, vb. I. Tranz. (Rar) A scoate, a desprinde, a rupe ceva de la locul lui; a mișca din loc, a disloca. Descărca, chipurile, niște păsări: dezbîrnase la o cușcă două ostrețe; prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18.

dezbârná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dezbârneáză

dezbârná vb., ind. prez. 1 sg. dezbârnéz, 3 sg. și pl. dezbârneáză

A DEZBÂRNÁ dezbârn tranz. reg. A face să se dezbârne. /dez- + bârnă

A SE DEZBÂRNÁ pers. 3 se dezbârnă intranz. reg. A se desprinde fără a cădea. I s-a dezbârnat unghia. /dez- + bârnă

desbârnà v. Mold. a dezarticula un membru al corpului (de ex. urechea), a se desprinde (pielea dela deget, copita calului). [Lit. a desprinde brâul: sens generalizat].

dezbî́rn și -éz, a -á v. tr. (d. brîŭ, bîrneț, adică „scut brîul”. Cp. cu desfirna, față de desfr-). Est. Desprind, dezbin, rup: urechile s’aŭ dezbîrnat de greutatea cerceilor, cĭocanu a dezbîrnat bolovanu din stîncă.