Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

24 defini╚Ťii pentru dezaprobare

dezaproba vt [At: I. GOLESCU, C. / S ╚Öi: (├«nv) desa~ / Pzi: ~pr├│b, (├«nv) ~b├ęz / E: dez- + aproba cf fr d├ęsapprouver] 1 A nu fi de acord cu ceva, considerat inutil sau d─âun─âtor. 2 (Pex) A critica. 3 (Pex) A condamna.
dezaprob├íre sf [At: GHICA, S. 106 / S ╚Öi: (├«nv) desa~ / Pl: ~bß║»ri / E: dezaproba] 1 Considerare a unor proiecte, fapte, ac╚Ťiuni ca fiind inutile sau d─âun─âtoare. 2 (Pex) Criticare. 3 (├Älav) Cu ~ Dezaprobativ. 4 (Ccr) Act scris prin care se dezaprob─â (1) ceva.
DEZAPROB├ü, dezapr├│b, vb. I. Tranz. A se declara ├«mpotriva unui lucru (spus sau f─âcut de cineva), a g─âsi r─âu, reprobabil (ceva spus sau f─âcut de cineva). ÔÇô Din fr. d├ęsapprouver (dup─â aproba).
DEZAPROB├üRE, dezaprob─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a dezaproba; (concr.) cuv├ónt, act scris etc. prin care se dezaprob─â ceva. ÔÇô V. dezaproba.
DEZAPROB├ü, dezapr├│b, vb. I. Tranz. A se declara ├«mpotriva unui lucru (spus sau f─âcut de cineva), a g─âsi r─âu, reprobabil (ceva spus sau f─âcut de cineva). ÔÇô Din fr. d├ęsapprouver (dup─â aproba).
DEZAPROB├üRE, dezaprob─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a dezaproba; (concr.) cuvinte, act scris etc. prin care se dezaprob─â ceva. ÔÇô V. dezaproba.
DEZAPROB├ü, dezapr├│b, vb. I. Tranz. A fi ├«mpotriva unui lucru (spus sau f─âcut de cineva), a nu aproba, a nu ├«ncuviin╚Ťa, a nu g─âsi bun (ceva spus sau f─âcut de cineva). Dezaprob─â cele ce s-au ├«nt├«mplat. CAMIL PETRESCU, T. II 444.
DEZAPROB├üRE, dezaprob─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a dezaproba. Tina Diaconu le m─âsoar─â din ochi cu dezaprobare. C. PETRESCU, A. 459.
!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă
!dezaprobáre (de-za-pro-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaprobắrii; pl. dezaprobắri
dezaprobá vb. (sil. -pro-; mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezaprób, 3 sg. și pl. dezapróbă
dezaprobáre s. f. (sil. -pro-; mf. dez-), g.-d. art. dezaprobării; pl. dezaprobări
DEZAPROB├ü vb. a blama, a condamna, a ├«nfiera, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sanc╚Ťiona, (pop.) a os├óndi, (├«nv.) a mustra, a protesta, (fig.) a ve╚Öteji. (Opinia public─â a ~ gestul lui necugetat.)
DEZAPROB├üRE s. blam, blamare, condamnare, ├«nfierare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (rar) reproba╚Ťiune, sanc╚Ťionare, (pop.) os├óndire, (├«nv.) prihan─â, (fig.) ve╚Ötejire. (~ faptei necugetate a cuiva.)
A dezaproba Ôëá a accepta, a aproba, a consim╚Ťi, a ├«ncuviin╚Ťa
Dezaprobare Ôëá acceptare, aprobare, consim╚Ťire, ├«ncuviin╚Ťare
DEZAPROB├ü vb. I. tr. A nu aproba; a blama, a ├«nfiera. [P.i. dezapr├│b. / cf. fr. d├ęsapprouver, dup─â aproba].
DEZAPROB├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a dezaproba; blamare, ├«nfierare. [< dezaproba].
DEZAPROB├ü vb. tr. a nu aproba; a blama, a ├«nfiera. (dup─â fr. d├ęsapprouver)
A DEZAPROB├ü dezapr├│b tranz. (ac╚Ťiuni, fapte, afirma╚Ťii) A considera ca fiind inacceptabil sau reprobabil; a g─âsi r─âu. /<fr. d├ęsapprouver
dezaprobà v. a nu aproba.
* dezapr├│b a -├í v. tr. (fr. d├ęsapprouver). Nu aprob, reprob, blamez.
DEZAPROBA vb. a blama, a condamna, a ├«nfiera, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sanc╚Ťiona, (pop.) a os├«ndi, (├«nv.) a mustra, a protesta, (fig.) a ve╚Öteji. (Opinia public─â a ~ gestul lui necugetat.)
DEZAPROBARE s. blam, blamare, condamnare, ├«nfierare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (rar) reproba╚Ťiune, sanc╚Ťionare, (pop.) os├«ndire, (├«nv.) prihan─â, (fig.) ve╚Ötejire. (~ faptei necugetate a cuiva.)

Dezaprobare dex online | sinonim

Dezaprobare definitie

Intrare: dezaproba
dezaproba verb grupa I conjugarea I
  • silabisire: -pro-; mf. dez-
Intrare: dezaprobare
dezaprobare substantiv feminin
  • silabisire: -pro-; mf. dez-