Dicționare ale limbii române

25 definiții pentru dezagregare

dezagregá [At: COSTINESCU / V: (înv) dizg~ / S și: (înv) desa~ / Pzi: 3 ~régă / E: fr désagreger] 1-2 vtr (D. corpuri, mai ales d. roci) A (se) desface în părțile constitutive prin acțiunea factorilor externi (chimici și fizici). 3 vr (Rar; d. alimente) A se altera. 4-5 vtr (Imp; d. nucleele atomice) A (se) dezintegra. 6-7 vtr (Îvr; îf dizgrega; d. raze de lumină) A (se) dispersa. 8-9 vtr (Fig) A face să piardă (sau a pierde) parțial sau total coeziunea.
dezagregáre sf [At: COSTINESCU / S și: (înv) desa~ / V: (îvr) dizg~ / Pl: ~gări / E: dezagrega] 1 Desfacere a corpurilor, mai ales a rocilor, în părțile componente prin acțiunea factorilor externi (chimici și fizici) Si: (rar) dezagregație. 2 (Pex) Descompunere. 3 (Rar) Alterare a alimentelor. 4 (Fiz; imp) Dezintegrare radioactivă. 5 Transformare chimică a unui material sau a unei combinații chimice, insolubile în apă, în una sau mai multe substanțe solubile, cu ajutorul unor reactivi specifici Si: descompunere. 6 (Fig) Pierdere a coeziunii etc. Si: destrămare, dezmembrare. 7 (Muz) Absență a armoniei fonice, bazată pe introducerea unor elemente noi în tehnica compoziției. 8 (Med; îs) ~ mentală (sau psihică) Tulburare a sintezei mentale Si: schizofrenie.
DEZAGREGÁ, pers. 3 dezagrégă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile constitutive. ♦ (Despre nucleul atomic al unui element; impr.) A se dezintegra. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde cu totul coeziunea. – După fr. désagréger.
DEZAGREGÁRE, dezagregări, s. f. Acțiunea de a se dezagrega și rezultatul ei. – V. dezagrega.
DEZAGREGÁ, pers. 3 dezagrégă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile constitutive. ♦ (Despre nucleul atomic al unui element; impr.) A se dezintegra. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde cu totul coeziunea. – După fr. désagréger.
DEZAGREGÁRE, dezagregări, s. f. Acțiunea de a se dezagrega și rezultatul ei. – V. dezagrega.
DEZAGREGÁ, pers. 3 dezagrégă, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface în părțile lui constitutive. V. descompune. Rocile se dezagregă. ◊ Tranz. Schimbările atmosferice succesive dezagregă rocile. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-și pierde coeziunea. – Prez. ind. pers. 3 și: dezagreghează.
DEZAGREGÁRE, dezagregări, s. f. Acțiunea de a (se) dezagrega; desfacere (a unui corp) în părțile lui constitutive. V. descompunere. Dezagregarea unei roci. ◊ Fig. Ca să nu devenim suspecți de iacobinism, am lăsat «Frăția» în umbră, în dezagregare, în loc s-o înzestrăm cu o gardă proprie. CAMIL PETRESCU, B. 214.
!dezagregá (a se ~) (de-za-gre-/dez-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se dezagrégă
!dezagregáre (de-za-gre-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezagregắrii; pl. dezagregắri
dezagregá vb. (sil. -gre-; mf. dez-), ind. prez. 3 sg. și pl. dezagrégă/dezagregheáză; ger. dezagregând
dezagregáre s. f. (sil. -gre-; mf. dez-), g.-d. art. dezagregării; pl. dezagregări
DEZAGREGÁ vb. v. dezintegra.
DEZAGREGÁRE s. v. dezintegrare.
A (se) dezagrega ≠ a (se) agrega
DEZAGREGÁ vb. I. tr., refl. 1. (Despre corpuri) A (se) desface în părțile lui constitutive. 2. (Fig.) A-și pierde sau a face să-și piardă unitatea, coeziunea. [P.i. dezagrég, 3,6 -gă și -ghează. / cf. fr. désagréger].
DEZAGREGÁRE s.f. Acțiunea de a se dezagrega și rezultatul ei. ♦ Transformare chimică a unui material sau a unei substanțe, insolubile în dizolvanți obișnuiți, în substanțe dintre care cel puțin una este solubilă. ♦ Distrugere a stării de coeziune a unei roci sub acțiunea agenților geomorfologici externi. [< dezagrega].
DEZAGREGÁ vb. tr., refl. 1. (despre corpuri) a (se) desface în părțile constitutive. ◊ (despre nuclee atomice) a (se) dezintegra. 2. (fig.) a (se) descompune, a (se) dizolva, a (se) împrăștia. (< fr. désagréger)
DEZAGREGÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) dezagrega. 2. transformare chimică a unui material sau a unei substanțe, insolubile în dizolvanți obișnuiți, în substanțe dintre care cel puțin una este solubilă. 3. distrugere a stării de coeziune a unei roci sub acțiunea agenților geomorfologici externi. (< dezagrega)
A DEZAGREGÁ dezagrég tranz. A face să se dezagrege; a dezintegra. /<fr. désagréger
A SE DEZAGREGÁ pers. 3 se dezagrégă intranz. 1) (despre corpuri) A se separa în elementele constitutive; a se descompune; a se disocia; a se dezasambla; a se desface. 2) (despre nuclee acomice) A se transforma spontan în alte nuclee atomice; a se dezintegra. 3) (despre comunități) A-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezarticula; a se descompune; a se destrăma; a se dezbina. 4) (despre roci) A se distruge sub acțiunea factorilor externi. /<fr. désagréger
* dezagrég și -ghéz, a - v. tr. (fr. désagregér. V. agregat, congregațiune). Fiz. Chim. Min. Desfac în părțile din care se compune: umezeala dezagregă cele maĭ multe corpurĭ.
DEZAGREGA vb. a (se) dezintegra. (Un corp care s-a ~.)
DEZAGREGARE s. dezintegrare. (~ unui corp.)
dezagregare, (engl.= disintegration, weather) (petrogr.), fragmentarea unei roci în părțile ei constituente, modificarea fizică a echilibrelor petrografice preexistente, deter-minată de acțiunea factorilor exogeni – a apei și aerului în mișcare, a variațiilor termice ale atmosferei (insolația sau termoclastia, gelivația sau crioclastia), a activității org. etc. Produsele formate prin d. au supr. specifică mult mai mare decât cea a materialului din care provin (ex. grohotișuri, gruss, detritus mineral etc.) și sunt condiționate cantitativ și calitativ de natura materialului supus d. și de poziția lui în raport cu factorii de climă și relief. V. și alterare.

dezagregare definitie

dezagregare dex

Intrare: dezagrega (3 -gă)
dezagrega 3 -gă verb grupa I conjugarea I
  • silabisire: -gre-; mf. dez-
Intrare: dezagregare
dezagregare substantiv feminin
  • silabisire: -gre-; mf. dez-
Intrare: dezagrega (3 -ghează)
dezagrega 3 -ghează verb grupa I conjugarea a II-a