Dicționare ale limbii române

2 intrări

10 definiții pentru dezabuzare

dezabuzá [At: GHICA, A. 543 / S și: (înv) ~usá / Pzi: ~zéz / E: fr désabuser] (Liv) 1-2 vtr A(-și) înțelege greșeala. 3-4 vtr A face pe cineva să revină (sau a reveni) dintr-o falsă opinie. 5 vt A dezamăgi.
dezabuzáre sf [At: PONTBRIANT, D. / S și: (înv) ~usa~ / Pl: ~zắri / E: dezabuza] (Liv) 1 Înțelegere a greșelii Si: (îvr) dezabuzemânt (1). 2 Renunțare la o falsă opinie Si: (îvr) dezabuzemânt (2). 3 Dezamăgire.
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
DEZABUZÁ, dezabuzez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni blazat, dezamăgit. – Din fr. désabuser.
dezabuzá vb., ind. prez.1 sg. dezabuzéz, 3 sg. și pl. dezabuzeáză
dezabuzáre s. f., pl. dezabuzări
DEZABUZÁ vb. v. blaza.
DEZABUZÁ vb. I. tr., refl. (Franțuzism) A-și recunoaște greșeala, a reveni asupra unei false opinii. ♦ A dezamăgi. ♦ A-i arăta cuiva că se înșală. [Var. desabuza vb. I. / < fr. désabuser].[1]
DEZABUZÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a (se) dezabuza și rezultatul ei; dezamăgire; amărăciune. [Var. desabuzare s.f. / < dezabuza].
DEZABUZÁ vb. tr., refl. a face să devină, a deveni blazat. (< fr. désabuser)

dezabuzare definitie

dezabuzare dex

Intrare: dezabuza
dezabuza verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: dezabuzare
dezabuzare substantiv feminin