devót, ~ă a, smf [At: NEGRUZZI, S. I, 318 / Pl: ~óți, ~e / E: fr dévot, lat devotus] 1-2 (Liv) Evlavios. 3-4 (Pex) (Care este) bigot. 5-6 (Înv) (Care este) devotat.

devotá vr [At: (a. 1774) URICARIUL I, 176 / Pzi: ~téz / E: fr dévouer, it devotare, lat devotare] 1 A se angaja fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva. 2 (Pex) A se consacra în întregime Si: a se dedica.

DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer.

DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer.

DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284.

DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. (Construit cu dativul sau, învechit, urmat de determinări introduse prin prep. «la») A se pune cu toată inima, fără rezerve, în serviciul unei persoane sau (mai ales) al unei cauze, al unei idei; a se consacra, a se dedica. A se devota patriei sale și binelui obștesc. ▭ La cauza cea sacră azi mă devotez CU totul. ALEXANDRESCU, P. 157.

devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte

!devotá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se devoteáză

devót adj. m., s. m., pl. devóți; f. sg. devótă, pl. devóte

devotá vb., ind. prez. 1 sg. devotéz, 3 sg. și pl. devoteáză

DEVÓT adj. v. credincios, cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, religios, smerit.

DEVOTÁ vb. v. consacra.

DEVÓT, -Ă adj., s.m. și f. (Rar) 1. Pios, religios; bigot. 2. (neobișnuit) Devotat. [< fr. dévot, cf. lat. devotus – consacrat].

DEVOTÁ vb. I. refl. A servi pe cineva cu devotament; a se consacra, a se pune în slujba..., a se dedica, a se jertfi. [P.i. -tez. / < lat. devotare, cf. it. devotare].

DEVÓT, -Ă adj., s. m. f. 1. pios, religios; bigot. 2. devotat. (< fr. dévot, lat. devotus)

DEVOTÁ vb. refl. a servi pe cineva cu devotament; a se consacra, a se pune în slujba..., a se dedica. (< lat. devotare, după fr. dévouer)

devotá (devotéz, devotát), vb. – 1. A consacra, a oferi, a destina. – 2. (Refl.) A se dărui, a se jertfi. Lat. devotare (sec. XIX). – Der. devotament, s. n. (abnegație, sacrificiu; fidelitate), pe baza fr. dévouement.

A SE DEVOTÁ mă ~éz intranz. A se pune la dispoziție în întregime; a se dedica; a se consacra. /<lat. devotare

devotà v. a se consacra cu totul, a se sacrifica pentru altul.

* devotéz, a -á v. tr. (lat. devóto, -áre. V. devotament). Consacru: a devota patriiĭ copiiĭ. V. refl. Mă consacru voluntar și complet cuĭva. Mă sacrific: a de devota morțiiĭ pentru patrie.

devot adj. v. CREDINCIOS. CUCERNIC. CUVIOS. EVLAVIOS. PIOS. PREACREDINCIOS. RELIGIOS. SMERIT.

DEVOTA vb. a (se) consacra, a (se) dărui, a (se) dedica, a (se) destina, a (se) hărăzi, a (se) închina, (rar) a (se) aplica, (înv.) a (se) deda, a (se) meni, a (se) pridădi, a (se) șerbi, (grecism înv.) a (se) afierosi. (Și-a ~ întreaga viață binelui obștesc.)