dever definitie

16 definiții pentru dever

déver1 sm [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~văr, deávăr, deávur, ~e, diáv~, diávor, diéver, dívăr, díver / Pl: ~i / E: bg геберъ] (Reg; la nuntă) 1 Vornicel. 2 (Prc) Însoțitorul miresei.
déver2 sns [At: GORJAN, H. II, 40/2 / V: (îvr) ~vră sf/ E: tc devir] (Îvp) 1 Volumul valoric al vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată. 2 (Pex) Vânzare mare Si: (reg) alișveriș. 3 (D. magazine; îla) Cu ~ (mare) Cu vânzare intensă. 4 (Îal) Cu afluență mare de cumpărători.
DÉVER s. n. Volumul vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată (exprimat în bani). ◊ (Fam.) Cu dever (mare) = (despre magazine) cu vânzare intensă, cu afluență mare de cumpărători; cu vad. – Din tc. devir.
DÉVER s. n. sg. Volumul vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată (exprimat în bani). ◊ (Fam.) Cu dever (mare) = (despre magazine) cu vânzare intensă, cu afluență mare de cumpărători; cu vad. – Din tc. devir.
DÉVER s. n. (Comerț) Volumul vînzărilor de mărfuri (ale unei întreprinderi, ale unei firme etc.) exprimat în bani. V. alișveriș. Dever bun. Dever slab. ▭ Sîmbătă și duminică seara era voioșie mai multă și mai prelungită. Era pentru negustor deverul mai mare. PAS, Z. I 172. ◊ (Construit cu verbele «a avea»,«a face») Jupîn Mielu Gușă n-are dever. STANCU, D. 374. O să avem și noi, la gară, dever bun. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 20.
déver s. n.
déver s. n.
DÉVER s. v. vânzare.
DÉVER s. v. vătaf, vătășel, vornicel.
déver (-ri), s. m. – Vornicel la nunțile din popor (Banat și Trans.), flăcău care îl însoțește pe mire. – Var. diever, diaver, divăr. Bg. dĕver, sb. djever (Tiktin; Candrea). – Der. deveră, s. f. (fată care o însoțește pe mireasă); divăriță (var. deveriță), s. f. (prietenă a miresei).
dévér (-ruri), s. n. – Volum al vînzărilor de mărfuri. Tc. devr (Șeineanu, II, 156; Lokotsch 505), cf. alb. devrë, bg. devr. Cuvîntul tc. pare a proveni din același etimon ca daraveră. Este încă frecvent.
DÉVER n. Volum al vânzărilor de mărfuri exprimat în valori bănești. /<turc. devir
dèver n. vânzare (în comerț), daravere, debit. [Turc. DEVR].
déver n., pl. urĭ (turc. devr, rotațiune, circulațiune). Vînzare, debit: acest negustor are (face) mare dever, mușteriiĭ ĭ-aŭ făcut dever. V. alișveriș, chesat.
DEVER s. vînzare, (pop. și fam.) alișveriș. (N-a prea avut ~ astăzi.)
dever s. v. VĂTAF. VĂTĂȘEL. VORNICEL.

dever dex

Intrare: dever
dever substantiv neutru