devastator, ~oare smf, a [At: BARIȚIU P. A. III, 126 / Pl: ~i, ~oáre / E: fr dévastateur, lat devastator, -oris] 1-2 (Persoană) care devastează Si: distrugător, nimicitor, pustiitor.

DEVASTATÓR, -OÁRE, devastatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care devastează; distrugător, pustiitor. – Din fr. dévastateur, lat. devastator.

DEVASTATÓR, -OÁRE, devastatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care devastează; distrugător, pustiitor. – Din fr. dévastateur, lat. devastator, -oris.

DEVASTATÓR, -OÁRE, devastatori, -oare, adj. Care devastează; distrugător, nimicitor. ◊ (Substantivat) Asigurarea monumentelor noastre antice contra ignoranței brutale a devastatorilor lor. BOLLIAC, O. 270.

devastatór adj. m., pl. devastatóri; f. sg. și pl. devastatoáre

devastatór adj. m., pl. devastatóri; f. sg. și pl. devastatoáre

DEVASTATÓR adj. v. distrugător.

DEVASTATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. Distrugător, pustiitor. [Cf. fr. dévastateur, lat. devastator].

DEVASTATÓR, -OÁRE adj., s. m. f. distrugător, pustiitor. (< fr. dévastateur, lat. devastator)

DEVASTATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care devastează; pustiitor. /<fr. dévastateur

devastator a. și m. care devastează.

DEVASTATOR adj. dezastruos, distructiv, distrugător, nimicitor, pustiitor, ruinător, (rar) prăpăditor, (înv. și pop.) pierzător, (înv.) dărăpănător, pustiicios, risipitor, ruinos. (Acțiunea ~ a vîntului.)