devasta vt [At: BARIȚIU, P. A. I, 573 / Pzi: ~téz / E: fr dévaster] 1 (C.i. teritorii, țări, orașe, așezări omenești etc.) A distruge prin boală, jaf, ravagii Si: a nimici, a pustii. 2 (Prc) A jefui.

devastáre sf [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~tắri / E: devasta] 1 Distrugere prin boală, jaf, ravagii a unor teritorii, țări, orașe, așezări omenești Si: devastat1 (1), nimicire, pustiire, (îvr) devastație (1). 2 (Prc) Jefuire.

DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare.

DEVASTÁRE, devastări, s. f. Acțiunea de a devasta. – V. devasta.

DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. A distruge, a ruina, a pustii o țară, o regiune, o casă. ♦ A jefui, a prăda. – Din fr. dévaster, lat. devastare.

DEVASTÁRE, devastări, s. f. Acțiunea de a devasta. – V. devasta.

DEVASTÁ, devastez, vb. I. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la țări, regiuni, localități, construcții) A distruge, a ruina, a nimici, a pustii. (Prin exagerare) Și-a făcut un «Alpenstock» ( = baston) din creanga jupoiată a primului copac întîlnit, apoi, nemulțumită, a devastat mai departe un alt copac. IBRĂILEANU, A. 71. ◊ Fig. [Țăranii] nu vor întrebuința forme sintactice ca acelea care devastează proza noastră, aliniate cuvînt cu cuvînt după galicisme. SADOVEANU, E. 34. 2. A jefui, a prăda.

DEVASTÁRE, devastări, s. f. Acțiunea de a devasta. 1. (Mai ales la pl.) Distrugere de bunuri materiale (în timp de război, de răscoale etc.). Mi-a spus impiegatul de la mișcare că s-au făcut devastări. DUMITRIU, B. F. 77. Ruinile templelor egiptene, monumentele romane, vestigiile splendorilor Acropolei au supraviețuit zecilor de secole și repetatelor devastări. COCEA, P. 66. 2. Jefuire, prădare.

devastá (a ~) vb., ind. prez. 3 devasteáză

devastáre s. f., g.-d. art. devastắrii; pl. devastắri

devastá vb., ind. prez. 1 sg. devastéz, 3 sg. și pl. devasteáză

devastáre s. f., g.-d. art. devastării; pl. devastări

DEVASTÁ vb. 1. v. distruge. 2. v. jefui.

DEVASTÁRE s. 1. v. distrugere. 2. v. jefuire.

DEVASTÁ vb. I. tr. A pustii, a nimici; a distruge, a ruina. ♦ A jefui, a prăda. [< fr. dévaster, lat. devastare].

DEVASTÁRE s.f. Acțiunea de a devasta și rezultatul ei; pustiire, nimicire; distrugere, jefuire. [<devasta].

DEVASTÁ vb. tr. 1. a pustii, a nimici; a distruge, a ruina. 2. a jefui, a prăda. (< fr. dévaster, lat. devastare)

A DEVASTÁ ~éz tranz. 1) (teritorii, localități, case etc.) A transforma în pustiu prin distrugere; a pustii; a ruina. 2) (persoane, ținuturi etc.) A deposeda cu forța de bunuri, de avere; a prăda; a jefui; a despuia. /<fr. dévaster, lat. devastare

devastà v. a pustii, a ruina cu desăvârșire: vrăjmașul a devastat țara.

* devastațiúne f. (lat. de-vastátio, -ónis). Acțiunea de a devasta; rezultatu eĭ. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.

* devastéz, a -á v. tr. (lat. devastare, d. vastus, vast; it. guastare, fr. gâter, sp. gastar, a strica). Pustiesc, dezolez, ruinez: a devasta o țară, o casă.

DEVASTA vb. 1. a distruge, a nimici, a pîrjoli, a prăpădi, a pustii, (reg.) a pustului, (înv.) a sfîrși, a strica. (Dușmanii au ~ tot ce le-a ieșit în cale.) 2. a jefui, a prăda, a sparge, (livr.) a devaliza. (Bandiții au ~ banca.)

DEVASTARE s. 1. distrugere, nimicire, pîrjolire, pustiire, (înv.) risipă. (~ unui teritoriu ocupat.) 2. jefuire, prădare, spargere, (livr.) devalizare. (~ unei bănci.)