detuna definitie

12 definiții pentru detuna

detuná [At: URECHE, ap. LET. 103 / Pzi: detún / E: lat detonare] 1-2 vti (Pop) A lovi fulgerul Si: a trăsni. 3 vi (Înv) A tuna. 4-5 vtr (Îvr; fig) A (se) dărâma. 6 vt (Îvr; fig; c.i. mintea) A tulbura. 7 vt (Îvp) A descărca o armă de foc (cu scopul de a ucide) Si: a împușca. 8 vt (Înv) A bombarda. 9 vt (Înv; pex) A doborî. 10 vt (Înv) A lovi. 11 vt (Înv; pex) A birui. 12 vi A face un zgomot ca al tunetului Si: a bubui. 13 vi (Pex) A răsuna. 14 vi (D. arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale egale Si: a exploda. 15 vi (Fig; d. oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 16 vi (Fig; d. voce, cuvinte) A răsuna puternic. 17 vt (Reg; fig) A crăpa. 18 vr (Olt) A se chinui să ducă o greutate Si: (îrg) a se huțupăui.
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare.
DETUNÁ, detún, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare.
DETUNÁ, pers. 3 detúnă, vb. I. 1. Intranz. A face un zgomot ca al tunetului, a produce o detunătură (sau detunături); a bubui (puternic); p. ext. a răsuna tare. Răgetul de leu al lui boier Cristea detună în liniștea de la odăi. SADOVEANU, M. C. 207. Toba detuna cutremurînd geamurile. C. PETRESCU, C. V. 198. Neîncetat îi detunau în urechi: ucigașule, hoțule! CONTEMPORANUL, III 704. Vuiește aprig cîmpul și armele răsună Și tunurile crunte ca tunete detună. ALECSANDRI, P. A. 145. ◊ (Subiectul este locul în care se produce detunătura) Peste cîteva minute începu să detune casa de sforăiturile lui ca tunetul. POPESCU, B. II 97. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A face să răsune. A lovit aproape un obuz care-a detunat urechile. C. PETRESCU, Î. II 35. ♦ Fig. (Despre ființe) A-și manifesta mînia în mod zgomotos. Țîțaca noastră Leona avea nevoie să se mînie, să tune și să detune în fiecare zi. SADOVEANU, N. F. 6. 2. Intranz. A trăsni. Furtuna detuna o dată în mijlocul bolții și catapeteasma cerului era crăpată de fulger. ARGHEZI, P. T. 160. Un trăsnet în groaznica-i urgie Lucește, crapă, cade, detună-n vijelie. MACEDONSKI, O. I 252. ◊ Tranz. Un trăsnet îngrozitor detună stejarul. ȘEZ. III 235. 3. Tranz. A zdrobi, a nimici. Merg oștile sovietice cu putere înainte și-i detună pe nemți. SADOVEANU, M. C. 109. ◊ Refl. reciproc. Acei cocori vin de pe unde se bat încă oameni și se detună unii pe alții, omorîndu-se. SADOVEANU, M. C. 155. ♦ Fig. A nimici, a zdrobi prin cuvinte. Acesta, după ce detună pre toți vrăjmașii săi, într-un cuvînt potrivit cu împrejurările, se înturna biruitor acasă. NEGRUZZI, S. I 227.
detuná (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detúnă
detuná vb., ind. prez. 3 sg. detúnă
DETUNÁ vb. 1. v. bubui. 2. v. trăsni.
detuná (detún, detunát), vb.1. A fulgera, a cădea trăznetul[1] pe un obiect. – 2. A dărîma, a nărui, a doborî. – 3. A exploda. Lat. detǒnāre (Pușcariu 530; Tiktin; Candrea; Scriban). REW 2609 crede că este vorba despre o formație neol., ceea ce nu este adevărat decît pentru ultimul sens al cuvîntului rom.; de altfel, este cuvînt tradițional și cu desăvîrșire popular. – Der. detunătură, s. f. (trăznet[1]); detunător, adj. (bubuitor); detunător, s. n. (mecanism care provoacă explozia), din fr. détonateur. Cf. tuna și toponimul Detunata.[1]
A DETUNÁ detún 1. intranz. 1) A se produce un tunet (în urma unei descărcări electrice în atmosferă); a trăsni. 2) A produce un zgomot puternic; a se auzi un vuiet mare; a bubui; a trăsni. 3) (despre arme de foc) A se descărca cu zgomot; a bubui; a trăsni. 2. tranz. 1) (persoane, lucruri) A lovi trăsnetul; a trăsni; a fulgera. 2) fig. (persoane, animale etc.). A face să nu mai existe; a șterge de pe fața pământului; a nimici; a prăpădi. /<lat. detonare
detunà v. 1. a tuna tare, a răsuna cu sgomot: tunurile crunte ca tunete detună Al. 2. a trăsni, a lovi cu fulgerul; 3. a face explozie. [Lat. DETONARE].
detún, a -á v. tr. (lat. detóno, -áre, d. tonare, a tuna). Trăsnesc, izbesc cu fulgeru: un brad detunat. Dobor, prăbușesc pin foc de pușcă: îl detuna cu pistolu (Sadov. VR. 1924, 1, 8). V. refl. Mă prăbușesc de lovitură: munțiĭ s’aŭ detunat. V. intr. (neol. după fr. détoner). Bubuĭ, explodez cu tunet: tunu detună.
DETUNA vb. 1. a bubui, a dudui, a trăsni, a tuna, a vui, (pop.) a răzbubui. (~ în depărtare.) 2. a trăsni. (A ~ un copac.)

detuna dex

Intrare: detuna
detuna verb grupa I conjugarea I