detunătură definitie

11 definiții pentru detunătură

detunătúră sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: detuna + -ătură] 1 (Îvp) Trăsnet. 2 (Îvp) Fulger. 3 (îvr; fig) Dărâmătură. 4 (Îvp) Explozie. 5 Descărcare a unei arme de foc (cu scopul de a ucide) Si: bombardament, împușcătură, (înv) detunet (5). 6 Zgomot înfundat și puternic produs de declanșarea unor arme de foc, de o explozie sau de alte surse de zgomot Si: bubuit, detunare (5), detunat1 (5), detunet (6).
DETUNĂTÚRĂ, detunături, s. f. Zgomot puternic (ca al tunetului) produs de o explozie, de o armă de foc etc.; bubuit, detunare, detunet. – Detuna + suf. -ătură.
DETUNĂTÚRĂ, detunături, s. f. Zgomot puternic (ca al tunetului) produs de o explozie, de o armă de foc etc.; bubuit, detunare, detunet. – Detuna + suf. -ătură.
DETUNĂTÚRĂ, detunături, s. f. Zgomot puternic, bubuitură mare (produsă mai ales de o explozie sau de o armă de foc). Motorul porni cu niște detunături ca de tun. DUMITRIU, V. L. 130. Numai susurul Prahovei, numai detunătura unei stînci prăvălită din înălțimi, numai izbitura securilor care mușcau din tulpina mustoasă a copacilor tulburau tihna locului. PAS, L. II 157. O detunătură înfiorătoare vui și se sparse de zidurile castelului. VLAHUȚĂ, O. A. I 149.
detunătúră s. f., g.-d. art. detunătúrii; pl. detunătúri
detunătúră s. f., g.-d. art. detunătúrii; pl. detunătúri
DETUNĂTÚRĂ s. v. bubuitură.
DETUNĂTÚRĂ ~i f. Zgomot puternic produs de o explozie sau de o armă de foc la descărcare. /a detuna + suf. ~ătură
detunătură f. detunare prelungită.
detunătúră f., pl ĭ (d. detun). Lovitură puternică. Dărămătură, prăbușitură, loc prăbușit. Neol. Bubuĭtură, pocnitură.
DETUNĂTU s. bubuire, bubuit, bubuitură, detonație, detunare, detunat, duduit, duduitură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, (rar) detunet, (înv. și reg.) sunet, (reg.) durăt. (~ tunului.)

detunătură dex

Intrare: detunătură
detunătură substantiv feminin