detunător definitie

14 definiții pentru detunător

detunătór2 sn vz detonator
detunător1, ~oare [At: ASACHI, E. II, 277/3 / V: (îvr) ~nit~ a / Pl: ~i, ~oare / E: detuna + -ător] 1 a (Îvp) Care trăsnește. 2 sma (Înv) Cel care face să tune. 3 a (Îvr) Care bombardează. 4 sn Parte a țevii unei arme de foc de infanterie în care intră explozivul. 5 a Care răsună puternic Si: bubuitor. 6 a (D. arme de foc, explozii etc.) Care produce un zgomot puternic. 7 a (Rar; d. voce) Care are o rezonanță deosebită Si: puternic, sonor.
DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. – Detuna + suf. -tor.
DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. – Detuna + suf. -ător.
DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj. Care răsună puternic (ca tunetul). Boierul, îndemnat de fala lui obișnuită, își scutura barba și umplea încăperea c-un glas detunător. SADOVEANU, O. VII 54.
detunătór1 adj. m., pl. detunătóri; f. sg. și pl. detunătoáre
detunătór2 (parte a unei arme) s. n., pl. detunătoáre
detunătór adj. m., pl. detunătóri; f. sg. și pl. detunătoáre
detunătór s. n., pl. detunătoáre
DETUNĂTÓR adj. v. bubuitor.
DETUNĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care detună; bubuitor. /a detuna + suf. ~ător
DETUNĂTÓR2 ~oáre n. Parte a armei de foc unde se retrage tubul cartușului. /a detuna + suf. ~ător
detunător a. care detună: glas detunător.
DETUNĂTOR adj. bubuitor, tunător. (Explozie ~.)

detunător dex

Intrare: detunător
detunător adjectiv substantiv neutru