Dicționare ale limbii române

2 intrări

19 definiții pentru detracat

detracá vr [At: CAMIL PETRESCU, T. I, 356 / Pzi: ~achéz / E: fr detraque] (Liv) 1 (D. mașini) A se defecta. 2 A se dezechilibra mintal Si: (pop) a se sminti, a se țicni. 3 (Pex) A decădea din punct de vedere moral.
detracát, ~ă [At: GHEREA, ST. CR. II, 336 / Pl: ~ați, ~e / E: detraca] (Liv) 1 a (D. mașini, mecanisme) Care este defectat. 2-3 smf, a (Persoană) dezechilibrată (mintal). 4-5 smf, a (Pex) (Persoană) decăzută din punct de vedere moral.
DETRACÁ vb. I. Refl. (Livr.; folosit numai la timpurile compuse) A se sminti, a se țicni; a decădea din punct de vedere moral. – Din fr. détraquer.
DETRACÁT, -Ă, detracați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Smintit, țicnit, dezechilibrat; decăzut din punct de vedere moral. – V. detraca. Cf. fr. détraqué.
DETRACÁ vb. I. Refl. (Livr.; întrebuințat numai la timpurile compuse) A se sminti, a se țicni; a decădea din punct de vedere moral. – Din fr. détraquer.
DETRACÁT, -Ă, detracați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Smintit, țicnit, dezechilibrat; decăzut din punct de vedere moral. – V. detraca. Cf. fr. détraqué.
DETRACÁ vb. I. Refl. (Întrebuințat numai la participiu și la timpurile formate cu participiul; despre oameni sau despre minte) A se sminti, a se țicni; (rar, despre mecanisme sau despre mașini) a se defecta, a se strica. Ceasul minții mele s-a detracat, merge anapoda. CAMIL PETRESCU, T. I 356.
DETRACÁT, -Ă, detracați, -te, adj. (Despre oameni) Dezechilibrat, stricat; (rar, despre obiecte) stricat, defectat, deranjat. Aparat detracat. CAMIL PETRESCU, T. I 253. [Tolstoi] ne-a zugrăvit un mistic, un pesimist detracat. GHEREA, ST. CR. II 336.
!detracá (a se ~) (a decădea) (livr.) (de-tra-) vb. refl., ind. perf. c. 3 sg. s-a detracát (folosit numai la timpuri compuse)
detracá vb. (sil. -tra-), ind. prez. 3 sg. detracheáză
DETRACÁ vb. v. defecta, deranja, deregla, dezechilibra, strica, tulbura, zdruncina.
DETRACÁT adj. v. defect, defectat, deranjat, dereglat, dezechilibrat, stricat, tulburat, zdruncinat.
DETRACÁ vb. I. refl. (Rar) A înnebuni, a se sminti, a se țicni. ♦ (Rar; despre mașini) A se defecta. [< fr. détraquer].
DETRACÁT, -Ă adj. Stricat, dezechilibrat, deșănțat; țicnit. ♦ (Rar; despre mașini) Stricat, defect. [< fr. détraqué].
DETRACÁ vb. refl. 1. a înnebuni, a se sminti, a se țicni. 2. (despre mașini) a se defecta. (< fr. détraquer)
A SE DETRACÁ pers. 3 se ~cheáză intranz. livr. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se scrânti; a înnebuni; a se țicni; a se trăsni. 2) rar (despre sisteme tehnice) A ieși din funcțiune (prin uzare sau ca urmare a unui accident); a înceta să funcționeze normal; a se defecta; a se deregla; a se deterioraj a se strica. /<fr. detraquer
* detracát, -ă adj. și s. (fr. dé-traqué, d. dé-traquer, a strica mecanizmu, a turbura, v. vfr. trace, mers, urmă). Persoană cu corpu și spiritu stricat de vițiĭ: beția mărește număru detracaților.
detraca vb. v. DEFECTA. DERANJA. DEREGLA. DEZECHILIBRA. STRICA. TULBURA. ZDRUNCINA.
detracat adj. v. DEFECT. DEFECTAT. DERANJAT. DEREGLAT. DEZECHILIBRAT. STRICAT. TULBURAT. ZDRUNCINAT.

Detracat dex online | sinonim

Detracat definitie

Intrare: detraca
detraca conjugarea a II-a grupa I verb
  • silabisire: de-tra-ca
Intrare: detracat
detracat adjectiv