Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

20 defini╚Ťii pentru detracare

detrac├í vr [At: CAMIL PETRESCU, T. I, 356 / Pzi: ~ach├ęz / E: fr detraque] (Liv) 1 (D. ma╚Öini) A se defecta. 2 A se dezechilibra mintal Si: (pop) a se sminti, a se ╚Ťicni. 3 (Pex) A dec─âdea din punct de vedere moral.
detrac├íre sf [At: GHEREA, ST. CR. II, 336 / Pl: ~cß║»ri / E: detraca] (Liv) 1 Defectare a unei ma╚Öini. 2 Dezechilibrare mintal─â Si: (pop) sminteal─â, ╚Ťicnire. 3 (Pex) Dec─âdere moral─â.
DETRAC├ü vb. I. Refl. (Livr.; folosit numai la timpurile compuse) A se sminti, a se ╚Ťicni; a dec─âdea din punct de vedere moral. ÔÇô Din fr. d├ętraquer.
DETRAC├üRE, detrac─âri, s. f. (Livr.) Faptul de a se detraca. ÔÇô V. detraca.
DETRAC├ü vb. I. Refl. (Livr.; ├«ntrebuin╚Ťat numai la timpurile compuse) A se sminti, a se ╚Ťicni; a dec─âdea din punct de vedere moral. ÔÇô Din fr. d├ętraquer.
DETRAC├üRE, detrac─âri, s. f. (Livr.) Faptul de a se detraca. ÔÇô V. detraca.
DETRAC├ü vb. I. Refl. (├Äntrebuin╚Ťat numai la participiu ╚Öi la timpurile formate cu participiul; despre oameni sau despre minte) A se sminti, a se ╚Ťicni; (rar, despre mecanisme sau despre ma╚Öini) a se defecta, a se strica. Ceasul min╚Ťii mele s-a detracat, merge anapoda. CAMIL PETRESCU, T. I 356.
DETRACÁRE, detracări, s. f. Faptul de a se detraca. [Tolstoi]... ne-a zugrăvit... un pesimist detracat și ne-a arătat drumul cum omul a ajuns la această detracare nervoasă. GHEREA, ST. CR. II 336.
!detracá (a se ~) (a decădea) (livr.) (de-tra-) vb. refl., ind. perf. c. 3 sg. s-a detracát (folosit numai la timpuri compuse)
detracáre (de-tra-) s. f., g.-d. art. detracắrii; pl. detracắri
detracá vb. (sil. -tra-), ind. prez. 3 sg. detracheáză
detracáre s. f. (sil. -tra-), g.-d. art. detracării; pl. detracări
DETRACÁ vb. v. defecta, deranja, deregla, dezechilibra, strica, tulbura, zdruncina.
DETRACÁRE s. v. dezechilibru.
DETRAC├ü vb. I. refl. (Rar) A ├«nnebuni, a se sminti, a se ╚Ťicni. ÔÖŽ (Rar; despre ma╚Öini) A se defecta. [< fr. d├ętraquer].
DETRAC├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a (se) detraca ╚Öi rezultatul ei. [< detraca].
DETRAC├ü vb. refl. 1. a ├«nnebuni, a se sminti, a se ╚Ťicni. 2. (despre ma╚Öini) a se defecta. (< fr. d├ętraquer)
A SE DETRAC├ü pers. 3 se ~che├íz─â intranz. livr. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-╚Öi ie╚Öi din min╚Ťi; a se sminti; a se scr├ónti; a ├«nnebuni; a se ╚Ťicni; a se tr─âsni. 2) rar (despre sisteme tehnice) A ie╚Öi din func╚Ťiune (prin uzare sau ca urmare a unui accident); a ├«nceta s─â func╚Ťioneze normal; a se defecta; a se deregla; a se deterioraj a se strica. /<fr. detraquer
detraca vb. v. DEFECTA. DERANJA. DEREGLA. DEZECHILIBRA. STRICA. TULBURA. ZDRUNCINA.
detracare s. v. DEZECHILIBRU.

Detracare dex online | sinonim

Detracare definitie

Intrare: detraca
detraca conjugarea a II-a grupa I verb
  • silabisire: de-tra-ca
Intrare: detracare
detracare substantiv feminin
  • silabisire: -tra-