detonație sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~iune, ~tun~, ~tunațiune / Pl: ~ii / E: fr détonation] 1 Explozie. 2 Zgomot produs de o explozie.

DETONÁȚIE, detonații, s. f. Explozie; zgomot produs de o explozie. – Din fr. détonation.

DETONÁȚIE, detonații, s. f. Explozie; zgomot produs de o explozie. – Din fr. détonation.

DETONÁȚIE, detonații, s. f. (Tehn.) 1. Zgomot produs de o explozie; detunătură. 2. Ardere extrem de rapidă a unei substanțe într-un spațiu închis, însoțită de o dezvoltare bruscă de gaze și de un zgomot caracteristic.

detonáție (-ți-e) s. f., art. detonáția (-ți-a), g.-d. art. detonáției; pl. detonáții, art. detonáțiile (-ți-i-)

detonáție s. f. (sil. -ți-e), art. detonáția (sil. -ți-a), g.-d. art. detonáției; pl. detonáții, art. detonáțiile (sil. -ți-i-)

DETONÁȚIE s. 1. v. explozie. 2. v. bubuitură.

DETONÁȚIE s.f. 1. Zgomot produs de o explozie; detunătură. 2. Ardere a unei substanțe care se petrece rapid într-un spațiu închis, fiind însoțită de o dezvoltare aproape instantanee de gaze și de un zgomot caracteristic. [Gen. -iei, var. detonațiune s.f. / cf. fr. détonation].

DETONÁȚIE s. f. 1. zgomot produs de o explozie; detunătură. 2. ardere extrem de rapidă a unei substanțe într-un spațiu închis, însoțită de o degajare instantanee de gaze și de un zgomot caracteristic. (< fr. détonation)

DETONÁȚIE ~i f. 1) Reacție chimică (de ardere) care are loc într-un spațiu închis, producând o explozie puternică și un zgomot asurzitor. 2) Zgomot produs de o astfel de explozie. [Art. detonația; G.-D. detonației; Sil. -ți-e] /<fr. détonation

DETONAȚIE s. 1. explozie. 2. bubuire, bubuit, bubuitură, detunare, detunat, detunătură, duduit, duduitură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, (rar) detunet, (înv. și reg.) sunet, (reg.) durăt. (~ tunului.)