DESĂVÎRȘÍ, desăvîrșesc, vb. IV. Tranz. 1. A perfecționa. Opera pe care o desăvîrșești de peste treizeci de ani... îți va hărăzi nemurirea. M. I. CARAGIALE, C. 107. Ar trebui să vii la Iași ca să-ți desăvîrșești educația și să înveți cum să trăiești în lume. RUSSO, O. 134. ◊ Refl. Și s-o înveți [mecanica] la fabrica de ace, trecînd apoi la un atelier sau la o fabrică mare... unde ai fi putut să te desăvîrșești. PAS, Z. I 304. 2. A face ca o acțiune să capete formă definitivă, să ajungă la culmea dezvoltării; a dezvolta pe deplin, a împlini. Războiul balcanic – mai ales cel dintîi – a desăvîrșit eliberarea țărilor balcanice de sub jugul turcesc. IST. R.P.R. 479. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire, a duce la bun sfîrșit; a realiza, a săvîrși, a termina. Nu știu dacă voi fi destoinic să desăvîrșesc așa călătorie. MACEDONSKI, O. I 436.