deszăvorấre sf [At: LTR2 / Pl: ~ri / E: deszăvorî] (Înv) 1 Deschidere a unei uși, a unei porți prin deplasarea sau deblocarea zăvorului. 2 Deblocare a unui zăvor.

deszăvorî́ vt [At: COSTINESCU / Pzi: ~rắsc / E: des- + zăvorî] Înv) 1 (C.i. o ușă, o poartă) A deschide prin deplasarea sau deblocarea zăvorului. 2 (C.i. un zăvor) A debloca.

DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s. f. Acțiunea de a deszăvorî. – V. deszăvorî.

DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Pref. des- + zăvorî.

DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s. f. Acțiunea de a deszăvorî. – V. deszăvorî.

DESZĂVORÎ, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Des1- + zăvorî.

DESZĂVORÎ́, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la uși sau la încăperi încuiate) A deschide dînd la o parte zăvorul. Șapte ziduri că sărea, Porțile Că descuia, Curțile Deszăvora, Postavurile lua. TEODORESCU, P. P. 654.

deszăvorấre s. f., g.-d. art. deszăvorấrii; pl. deszăvorấri

deszăvorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorắsc, imperf. 3 sg. deszăvorá, perf. s. 3 sg. deszăvorî́, 3 pl. deszăvorấră; conj. prez. 3 să deszăvoráscă; ger. deszăvorấnd; part. deszăvorất

deszăvorâre s. f., g.-d. art. deszăvorârii; pl. deszăvorâri

deszăvorî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deszăvorăsc, imperf. 3 sg. deszăvorá; conj. prez. 3 sg. și pl. deszăvoráscă