destroienire definitie

16 definiții pentru destroienire

destroieni vt [At: C. PETRESCU, S. 150 / P: ~o-ie~ / Pzi: ~nésc / E: des- + troieni] (C.i. drumuri, vehicule sau locuri înzăpezite ) A deszăpezi.
destroieníre sf [At: DM / P: ~o-ie~ / Pl: ~ri / E: destroieni] Curățare de zăpadă a drumurilor, a locurilor sau a vehiculelor troienite Si: deszăpezire.
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Pref. des- + [în]troieni.
DESTROIENÍRE, destroieniri, s. f. Acțiunea de a destroieni și rezultatul ei; deszăpezire. – V. destroieni.
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A deszăpezi. – Des1- + [în]troieni.
DESTROIENÍRE, destroieniri, s. f. Acțiunea de a destroieni și rezultatul ei; deszăpezire. – V. destroieni.
DESTROIENÍ, destroienesc, vb. IV. Tranz. A curăța de zăpadă, a scoate dintr-un troian de zăpadă; a deszăpezi. Linia spre capitală fusese destroienită, un expres aștepta gata. C. PETRESCU, S. 150.
destroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 să destroieneáscă
destroieníre s. f., g.-d. art. destroienírii; pl. destroieníri
destroiení vb. (sil. -tro-ie-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destroienésc, imperf. 3 sg. destroieneá; conj. prez. 3 sg. și pl. destroieneáscă
destroieníre s. f. (sil. -tro-ie-), g.-d. art. destroienírii; pl. destroieníri
DESTROIENÍ vb. a deszăpezi. (A ~ un drum înzăpezit.)
DESTROIENÍRE s. deszăpezire. (~ unui drum înzăpezit.)
A DESTROIENÍ ~ésc tranz. (drumuri, locuri etc.) A curăța de troiene; a deszăpezi. [Sil. -tro-ie-] /des- + a [în]troieni
DESTROIENI vb. a deszăpezi. (A ~ un drum înzăpezit.)
DESTROIENIRE s. deszăpezire. (~ unui drum înzăpezit.)

destroienire dex

Intrare: destroieni
destroieni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -tro-ie-
Intrare: destroienire
destroienire substantiv feminin
  • silabisire: -tro-ie-