destrămat definitie

2 intrări

26 definiții pentru destrămat

destrămá [At: PSALT. 181 / V: (pop) dis~, (reg) ~remá, dăs~ / Pzi: ~rám, (reg) ~méz / E: des- + tramă] 1-2 vtr (D. materiale textile, țesături sau obiecte țesute sau confecționate din fire împletite) (A face să-și piardă sau) a-și pierde rezistența prin rărire, desfacere neregulată și ruperea firelor (datorită uzurii sau unei utilizări necorespunzătoare) Si: a (se) desfira, a (se) deșira (2), a (se) rări, a (se) zdrențui, (rar) a (se) dezlâna, (înv) a (se) rânji, (reg) a (se) siti. 3 vt A deșira (1). 4 vr (D. nori, ceață, fum etc.) A deveni mai puțin compact prin răspândire în toate părțile Si: a se deșira (2), a se împrăștia, a se risipi, a se spulbera (4). 5-6 vtr (A face să-și piardă sau) a-și pierde puterea, rezistența Si: a (se) descompune. 7-8 vtr (A face să-și piardă sau) a-și pierde coeziunea, desfacându-se în părțile componente Si: a (se) dezmembra. 9 vt (Rar) A face să slăbească. 10 vr (D. ființe care formează o colectivitate sau d. colectivități) A se împrăștia. 11 vr (D. ființe care formează o colectivitate sau d. colectivități) A se răspândi în toate părțile. 12 vr (D. abstracte) A deveni mai puțin intens, mai puțin viu, mai puțin concentrat etc. sau a deveni mai slab (9, 10, 11) Si: a se atenua, a descrește, a se diminua, a se împuțina, a se micșora, a se reduce, a scădea, a slăbi, a se tempera2, (înv) a se mici, (îvr) a se scurta, a se slei. 13 vr A lua sfârșit Si: a înceta, a dispărea. 14 vr A înceta să se manifeste, să se producă Si: a pieri. 15 vr (Înv; d. oameni) A se destrăbăla (1).
destrămát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: destrăma] 1-5 Destrămare (1-5). 6 (Înv) Destrăbălare (2).
destrămát2, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 158v/21 / V: (îrg) dis~ / Pl: ~ați, ~e / E: destrăma] 1 (D. materiale textile, țesături, sau obiecte țesute sau confecționate din fire împletite) Care și-a pierdut rezistența prin rărirea, desfacerea neregulată sau ruperea firelor (datorită uzurii sau utilizării necorespunzătoare) Si: deșirat, rărit2, zdrențuit, (rar) dezlânat, (înv) rânjit, (reg) desfirat, sitit. 2 (D. nori, ceață, fum etc.) Care s-a răspândit în toate părțile, devenind mai puțin compact. 3 Răsfirat2 (1). 4 (D. grupuri, colectivități) Care și-a pierdut coeziunea, care nu mai reprezintă o totalitate Si: descompus, dezmembrat. 5-6 (Îrg) Destrăbălat (1, 3).
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă.
DESTRĂMÁT, -Ă, destrămați, -te, adj. 1. Cu fire desfăcute; rărit, zdrențuit. 2. Fig. Răsfirat, împrăștiat. 3. (Rar) Distrus, nimicit. 4. (Înv.) Dezordonat, dezmățat, destrăbălat. – V. destrăma.
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor datorită uzurii sau unei utilizări necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în paste de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.), A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Des1- + tramă.
DESTRĂMÁT, -Ă, destrămați, -te, adj. 1. Cu fire desfăcute; rărit, zdrențuit. 2. Fig. Răsfirat, împrăștiat. 3. (Rar) Distrus, nimicit. 4. (Înv.) Dezordonat, dezmățat, destrăbălat. – V. destrăma.
DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte confecționate) A se zdrentui (prin desfacerea și ruperea firelor), a se rupe, a se strica. Covorul s-a destrămat. ◊ Tranz. Trebui a destrăma toată pînza. NEGRUZZI, S. I 267. ◊ Fig. Pămîntul ca un strai se va destrăma. SADOVEANU, D. P. 179. Întunericul se destramă, Material, ca țesăturile de scamă. CAMIL PETRESCU, V. 38. Trebuie să mă scot la aer ca un covor bătrîn îmbîcsit de molii, aminteri simt că mă destram. CARAGIALE, O. VII 41. ♦ Fig. A se răsfira. Cîțiva nori albi și spumoși se destrămau, închipuind imagini nelămurite. BOGZA, C. O. 285. Niște nourași albi se destrămară în aer. GALACTION, O. I 160. Și numai părul proaspăt, ca un regret de aur, Se destrăma pe creștet, zadarnic de frumos. LESNEA, I. 142. 2. Tranz. A deșira, a desfira (o împletitură, un ghem etc.). (Fig.) Razele piezișe... destrămau tortul brumelor în toate fețele curcubeului. M. I. CARAGIALE, C. 40. ◊ Refl. Fig. În poiana de aramă, Firul vorbei se destramă Pe nebăgate de seamă. DEȘLIU, M. 61. 3. Tranz. A desface, a descompune (în elementele componente); a risipi, a dizolva, a dezmembra, a sfărîma, a distruge, a nimici; p. ext. a slăbi. Dintre cele trei regimente trebuie să scoți neapărat regimentul III, pe care Solomon și Odobescu l-au demoralizat și destrămat. CAMIL PETRESCU, B. 134. ◊ Fig. Ți-ai destrămat durerea din priviri. TULBURE, V. R. 36. Nu vă trebuiască avuție... Că vin furii și vi le fură și moliile să vi le destrame. CAMILAR, T. 124. Nu vrei să destrami impresia puternică și suavă pe care ai încercat-o în momentul acela. PAS, Z. I 181. ◊ Refl. Obștia dată lui în seamă se destrămase. CAMILAR, T. 148. De la o vreme coloanele nu au mai păstrat distanța prevăzută. S-au destrămat. PAS, Z. III 54. A simțit că magazia în care a stat închis se destramă, fuge în mii de direcții. SAHIA, N. 83. ◊ Refl. Fig. Simt cum se destramă în mine tot ce-am zidit, tot ce-am crezut... Am fost un lucru oarecare, în mînile celor mari... Ca o biciușcă în mîna căruțașilor, CAMILAR, N. I 157. ♦ Refl. Fig. A se frînge, a se sfîșia. Și sufietu-i de mîngîiere dornic S-a destrămat, învins de nebunie. CAZIMIR, L. U. 63.
DESTRĂMÁT, -Ă, destrămați, -te, adj. 1. (Despre împletituri și țesături sau despre obiecte confecționate) Cu fire desfăcute, din care atîrnă firele; rărit, zdrențuit, rupt. Vartolomeu Diaconu zîmbi amar, ascunzîndu-și sub mînecă manșeta destrămată. C. PETRESCU, A. 348. În jocul valurilor săreau stropii de apă ca niște perle aruncate în spuma sfîșiată ca o dantelă destrămată. BART, E. 316. ◊ Fig. Imaginea ei trecu... prin somnul lui zbuciumat și destrămat. GALACTION, O. I 628. Luna... țesea aburii, care se tîrau pe cîmpie, în pînze destrămate de argint. IBRĂILEANU, A. 201. 2. Răsfirat, împrăștiat. Vîlcănaș ședea întins Și cu greu de somn cuprins... Cu hangerul Căpătîi, Cu mustața Răsfirată Și cu barba Destrămată. TEODORESCU, P. P. 553. 3. (Rar) Distrus, nimicit. Războiul se sfîrșise. Unde ieri Călcase tancul, azi treceau mineri Și, peste codrii destrămați, – domoale, Suiau păduri de fumuri, din furnale. ȚEBELEANU, P. 41. ◊ Fig. Pășeau încet, alături. Rotaru, destrămat, ar fi vrut să înceapă vorba, dar nu știa cum. V. ROM. mai 1953, 110. 4. (Învechit) Dezordonat, dezmățat, desfrînat, destrăbălat. (Fig.) Iată echilibrul răsturnat. Tereziile își încep danțul cel destrămat, care în sus, care în jos. ODOBESCU, S. III 335. ◊ (Substantivat) Mare destrămat seamănă a fi! Joacă cîte un icosar o dată. ALECSANDRI, T. 786.
destrămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 destrámă; conj. prez. 3 să destráme
destrămá vb., ind. prez. 1 sg. destrám, 2 sg. destrámi, 3 sg. și pl. destrámă; conj. prez. 3 sg. și pl. destráme
DESTRĂMÁ vb. 1. a (se) deșira, (reg.) a (se) desfira, a (se) strica, (înv.) a (se) rânji. (O țesătură care s-a ~.) 2. v. rări. 3. a se rări, (rar) a se dezlâna. (O vestă de lână care s-a ~.) 4. v. risipi.
DESTRĂMÁ vb. v. dezmembra, sfărâma.
DESTRĂMÁT adj. 1. desfăcut, deșirat. (O țesătură ~.) 2. v. rărit.
DESTRĂMÁT adj. v. dezmembrat.
destrămá (destrám, destrămát), vb. – A se rupe, a se zdrențui, a se desface o țesătură. – Mr. distrămedz, distrămare, megl. distram. Lat. *dĭstramāre, de la trama (P. Papahagi, Notițe, 19; Pascu, I, 171; Tiktin), cf. mr. tramă „urzeală”; sau, mai probabil, de la tramă, care trebuie să fi existat în rom. veche și care astăzi se folosește ca neol.Der. destrămătură, s. f. (fire rupte sau destrămate dintr-o țesătură).
A DESTRĂMÁ destrám tranz. 1) A face să se destrame. 2) (materiale textile fibroase) A desface îndepărtând fir de fir în vederea unei prelucrări ulterioare. /des- + fr. trame
A SE DESTRĂMÁ pers. 3 se destrámă intranz. 1) (despre materiale textile fibroase sau obiecte din astfel de materiale) A se zdrențui (prin uzare), în special pe la margini, prin desprinderea firelor unul de altul. 2) (despre comunități) A-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezagrega; a se dezarticula; a se descompune. 3) (despre visuri, speranțe etc.) A înceta să mai existe; a se spulbera; a se risipi. /des- + fr. trame
destrămà (distrămà) v. 1. a desface firele: a destrăma pânza; 2. a desface în genere: furtunelor dă sborul pământul de-l destramă EM. [V. întrămà].
destrămat a. 1. desfăcut, descheiat; 2. slobod, ce atârnă în jos: cu buze largi destrămate PANN; 3. fig. desfrânat: toți bețivii, toți destrămații GHICA.
destrám și distrám, a -trămá v. tr. (d. tramă, va și în-tram). Desfac firele, scămoșez. Fig. Desfac, stric. V. refl. Vechĭ. Slăbesc, perd puterea. – Și -ăm.
destrămát, -ă adj. (d. destram). Cu firele desfăcute, cu țesătura desfăcută: postav destrămat. Buze destrămate, buze răsfrînte, care atîrnă. Fig. Om destrămat, neserios, corupt.
destrăma vb. v. DEZMEMBRA. SFĂRÎMA.
DESTRĂMA V vb. 1. a (se) deșira, (reg.) a (se) desfira, a (se) strica, (înv.) a (se) rînji. (O țesătură care s-a ~.) 2. a se rări, (prin Olt.) a se siti. (Pînza s-a ~.) 3. a se rări, (rar) a se dezlîna. (O vestă de lînă care s-a ~.) 4. a (se) împrăștia, a (se) risipi, a (se) spulbera, (Olt.) a (se) vărzui, (înv.) a (se) rășchira, (pop. fig.) a (se) răzbuna. (După ploaie norii s-au ~.)
DESTRĂMAT adj. 1. desfăcut, deșirat. (O țesătură ~.) 2. rărit, (rar) dezlînat. (Un pulover de lînă ~.)
destrămat adj. v. DEZMEMBRAT.

destrămat dex

Intrare: destrăma
destrăma verb grupa I conjugarea I
Intrare: destrămat
destrămat adjectiv