destrăbălare definitie

22 definiții pentru destrăbălare

destrăbălá vr [At: POLIZU / Pzi: ~léz / E: nct] 1 A-și pierde moralitatea, corectitudinea Si: a se corupe, a decădea, a se deprava, a se desfrâna, a se dezmăța, a se perverti, a se strica, a se vicia, (pfm) a se sminti, (înv) a se destrăma (12). 2 (D. femei) A duce o viață extrem de imorală, lăsându-se dominat de patimi Vz. curvi (5), preacurvi.
destrăbăláre sf [At: BARONZI, L. 126 / V: (înv) ~reb~ / Pl: ~lắri / E: destrăbăla] 1 Pierdere a moralității, a corectitudinii Si: destrăbălat1 (1), stricare, stricăciune. 2 Stare de decădere morală a cuiva Si: corupție, decadență, desfrâu, destrăbălat1 (2), dezmăț, imoralitate, perdiție, pierzare, viciu, (reg) destrăbălăciune, destrăbălătură, (înv) destrămare (6), destrămătură (4). 3 Depravare. 4 Petrecere destrăbălată Si: destrăbălat1 (4).
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat.
DESTRĂBĂLÁRE, destrăbălări, s. f. Faptul de a se destrăbăla, de a fi destrăbălat; desfrâu, dezmăț. – V. destrăbăla.
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat.
DESTRĂBĂLÁRE, destrăbălări, s. f. Faptul de a se destrăbăla, de a fi destrăbălat; desfrâu, dezmăț. – V. destrăbăla.
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A se deda la o viață desfrînată, a avea purtări dezmățate.
DESTRĂBĂLÁRE s. f. Faptul de a fi destrăbălat; desfrînare, desfrîu, dezmăț. Poate că destrăbălarea și decăderea oamenilor între cari trăia îi dădeau [cîinelui] tristețea-i înțeleaptă, completa-i lipsă de trufie și de îmbătare. GALACTION, O. I 302.
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbăláre s. f., g.-d. art. destrăbălắrii; pl. destrăbălắri
destrăbălá vb., ind. prez. 1 sg. destrăbăléz, 3 sg. și pl. destrăbăleáză
destrăbăláre s. f., g.-d. art. destrăbălării; pl. destrăbălări
DESTRĂBĂLÁ vb. v. corupe.
DESTRĂBĂLÁRE s. v. corupție.
destrăbălá (destrăbăléz, destrăbălát), vb. – A corupe, a vicia, a perverti. Origine necunoscută. Prezența lui b intervocalic, ca și lipsa mărturiilor vechi, ne fac să credem că este vorba de un cuvînt modern, poate it. (s)traballare „a oscila”. Nu este posibilă der. din lat. *disterebellāre (Densusianu, GS, V, 358).
A SE DESTRĂBĂLÁ mă ~éz intranz. A duce o viață de petreceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se strica; a se desfrâna; a se deprava. /Din destrăbălat
destrăbălare f. desfrânare. [Origină necunoscută].
destrăbăláre f., pl. ărĭ. Desfrîŭ. – Rar. stră-.
destrăbăléz (mă) v. refl. (din mă străbălez, auzit de mine în Galațĭ supt forma străbălat, lat. pop. traballare, it. traballare, a dansa mult, a șovăĭ, a se clătina. V. bal, baladă, baĭaderă). Mă stric moralmente, încep a duce o viață desfrînată.
DESTRĂBĂLA vb. a (se) corupe, a decădea, a (se) deprava, a (se) desfrîna, a (se) perverti, a (se) strica, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (S-a ~ într-un mediu imoral.)
DESTRĂBĂLARE s. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, dezmăț, moralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.)
destrăbălá, destrăbălez, vb. refl. – 1. A se deda la practici imorale. 2. A fi dezordonat. – Et. nec. (DER, MDA); probabil din it. (s)traballare „a oscila, a șovăi, a se clătina” (Scriban, DER); probabil din destrăbălat (DEX).

destrăbălare dex

Intrare: destrăbăla
destrăbăla verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: destrăbălare
destrăbălare substantiv feminin